Basarabia, între Napoleon şi ţarul Alexandru I

Basarabia, între Napoleon şi ţarul Alexandru I

                                                                                                                   Autor: George Damian

Prin tratatul de pace de la Bucureşti, din 16 mai 1812, jumătate din Principatul Moldovei era anexată la Imperiul Rus sub falsa denumire de Basarabia. Dorinţa Rusiei de a se înstăpâni până la Dunăre – şi chiar dincolo de ea – nu era nouă. Chiar şi după înfrângerea suferită la Friedland, în 1807, ţarul Alexandru I încerca, în timpul negocierilor cu împăratul Napoleon, să anexeze Principatele Române. Corespondenţa diplomatică dintre cei doi împăraţi dezvăluie care erau în realitate intenţiile ţarului rus şi cum a perseverat în atingerea scopurilor sale. Documentele citate în continuare fac parte din cea mai completă colecţie de izvoare referitoare la răpirea Basarabiei din 1812, care îi aparţine lui Dimitrie A. Sturdza, „Acte şi documente relative la istoria renascereri României”, vol. I, tipărit la Bucureşti în anul 1900.


Diplomaţii ţarului ştiau foarte bine ce aveau de gând cu Principatele Române încă dinainte de încheierea păcii de la Tilsit – iar evacuarea Moldovei şi a Valahiei nu făcea parte din planurile lor. În memoriul din iunie 1807 – „Câteva idei care şi-ar putea găsi locul în instrucţiunile negociatorului rus ce va fi însărcinat să tracteze despre pace” – se spunea clar, la punctul „Evacuarea Moldovei şi a Valahiei”: „Fără îndoială este de dorit ca în vreme ce facem pace cu Franţa să ne putem păstra capacitatea de a negocia direct cu Poarta. Însă deoarece nu se va putea evita intervenţia lui Napoleon în acest aranjament va trebui să obţinem timp şi să promitem evacuarea celor două principate în schimbul condiţiei că, până la încheierea păcii definitive între Rusia şi Franţa, Moldova şi Valahia se vor bucura deplin de drepturile şi privilegiile obţinute prin pacea de la Kuciuk-Kainardji” (p. 565). Pentru diplomaţii ruşi, evacuarea principatelor era o simplă promisiune.

Ruşii nu vor să plece din principate

Tratatul de pace de la Tilsit, din 7 iulie 1807, stipula la articolul 22: „Trupele ruse se vor retrage din provinciile Valahia şi Moldova, însă aceste provincii nu vor putea fi ocupate de trupele Înălţimii Sale Sultanul până la ratificarea viitorului tratat de pace definitiv dintre Rusia şi Poarta Otomană”. Condiţia rămânerii turcilor în afara Principatelor Române a fost folosită de ruşi în august, când turcii s-au grăbit să intre în Brăila după încheierea armistiţiului de la Slobozia, iar sub acest pretext ţarul Alexandru a refuzat să îşi mai retragă trupele. De fapt, la Moscova, decizia de a menţine Principatele Române sub ocupaţie fusese luată independent de acţiunile turcilor. Pe 19 august 1807, baronul Budberg îi prezenta ţarului Alexandru I un referat în care afirma că retragerea trupelor ţariste dincolo de Nistru ar fi constituit un avantaj mult prea mare pentru turci, care puteau traversa Dunărea mult mai repede în cazul reizbucnirii ostilităţilor.

Recomandarea baronului Budberg era ca trupele ruse să rămână în Valahia şi Moldova, iar pe 20 august 1807, generalul Michelson a primit ordin să lungească negocierile pentru armistiţiul cu turcii şi să nu se retragă din Principatele Române (p. 597). Mai apoi, ţarul Alexandru I avea să motiveze păstrarea principatelor prin nerespectarea armistiţiului de către turci şi prin faptul că nici Napoleon nu îşi retrăsese trupele din Prusia.

„Majestatea sa doreşte să păstreze (…) şi acea fâşie strâmtă de pământ care deşi nu este o provincie poartă numele de Basarabia”

În cursul discuţiilor şi a schimburilor de scrisori referitoare la retragerea trupelor ruse din principate, un mesaj al contelui Rumianţev – ministrul rus de Externe – către ambasadorul rus la Paris, contele Tolstoi, dezvăluie faptul că ruşii ştiau foarte bine ce înseamnă Basarabia: „Majestatea sa doreşte să păstreze Moldova şi Valahia şi acea fâşie strâmtă de pământ care deşi nu este o provincie poartă numele de Basarabia” (p. 674) De fapt, în majoritatea corespondenţei diplomatice ruse se face diferenţa între Principatul Moldovei de la Carpaţi la Nistru şi fâşia numită Basarabia dintre Dunăre şi Marea Neagră. Relatând discuţiile dintre ambasadorul rus Tolstoi şi împăratul Napoleon din 10 ianuarie 1808 (p. 714), diplomatul rus spune că „vorbind de evacuarea Moldovei şi Valahiei l-am făcut să înţeleagă că eu nu cuprind în acestea şi Basarabia”. Replica lui Napoleon a fost că Basarabia nu a fost cuprinsă în Tratatul de la Tilsit; contele Tolstoi avea însă răspunsul pregătit: „ocuparea acestei fâşii ar reprezenta o chestiune de foarte mică importanţă ca să merite atenţia guvernului său”.

În cursul acestei discuţii Napoleon a avansat şi ideea unui atac comun franco-rus împotriva posesiunilor britanice din Indiile Orientale. Contele Tolstoi trimitea la Moscova cu acest mesaj şi două proiecte de convenţii între Franţa şi Rusia. În primul proiect, la articolul 2, evacuarea Moldovei şi a Valahiei de către trupele ruse era oferită în schimbul evacuării Prusiei de către trupele franceze, iar la articolul 3 se stabileşte ca ţarul Alexandru I să alipească la imperiul său provincia Basarabia, „drept compensaţie legitimă pentru cheltuielile provocate de ocuparea principatelor”. Al doilea proiect de convenţie prevedea un schimb: Napoleon urma să ocupe Silezia, iar ţarul Alexandu I primea în schimb „Moldova şi Valahia, împreună cu Basarabia şi gurile Dunării, astfel încât talvegul acestui fluviu de pe ultimul braţ din partea Imperiului Otoman să servească drept graniţă între cele două state”.

Una mie, una ţie…

În baza acestor proiecte de convenţii, au urmat patru întâlniri între ambasadorul francez la Moscova, de Caulaincourt, şi ministrul rus de Externe, Rumianţev.

Aceste dezbateri au fost rezumate într-o notă alcătuită de Rumianţev pe 9 martie 1808, document care merită redat integral pentru a vedea cum doreau Rusia şi Franţa să împartă sud-estul Europei: „În ideea tratatului de alianţă: Rusia va primi Moldova, Basarabia, Valahia şi Bulgaria; Franţa va primi Albania, parte din Bosnia, Moreea şi Candia; Austria, Croaţia şi o parte din Bosnia. Serbia va fi independentă şi dată unui prinţ din casa de Austria sau unui alt prinţ străin căsătorit cu o mare ducesă a Rusiei. În ideea marii împărţiri: Rusia va primi Moldova, Basarabia, Valahia, Bulgaria şi o parte din Rumelia, frontiera rusă urmând să treacă prin cea a Bulgariei şi prin cea actuală a Serbiei până la lanţul muntos care trece pe lângă Traianopolis, de acolo râul Mariţa urmând să servească drept frontieră a acestei puteri până la mare. Franţa va primi Bosnia, Albania, Moreea, Candia, Ciprul, Rodosul, toate insulele arhipelagului, Smirna, Siria şi Egiptul. Austria va primi Serbia în stăpânire deplină ca provincie austriacă, Macedonia până la mare, mai puţin părţile pe care Franţa le poate dori pentru a-şi fortifica frontiera sa din Albania, într-un mod asemănător cu ce va dori această putere la Salonic. Va fi trasată o linie de la Scopia până la Orfana prin care frontiera austriacă va ajunge la mare. Croaţia, chiar dacă nu s-a vorbit despre ea, va putea aparţine Franţei sau Austriei, după cum va dori împăratul Napoleon. Fie că va fi adoptată una sau alta dintre aceste idei, cele trei puteri vor contribui la o expediţie în Indii, Rusia nu pretinde nimic în Indii pentru cooperarea sa” (p. 811).

Alipirea Basarabiei, una dintre cererile ţarului

Dacă împărţirea Balcanilor a fost uşoară, negocierile dintre francezi şi ruşi s-au blocat în momentul în care a venit vorba de Constantinopol şi de strâmtorile către Marea Neagră. Ruşii doreau să ocupe capitala Imperiului Otoman, francezii doreau să pună mâna pe strâmtori. În cea mai bună tradiţie a diplomaţiei ruse, împăratul Napoleon avea să-i spună ambasadorului francez să uite de această propunere, când acesta i-a reamintit de un mai vechi proiect al unui Constantinopol independent. Pe 12 martie 1808, contele Rumianţev alcătuia o sinteză a cererilor ruse, în care formula clar cererile ţarului: „Alipirea Moldovei şi Valahiei la Rusia, astfel ca graniţa acestui imperiu să fie Dunărea, ceea ce cuprinde şi Basarabia, care de fapt este o fâşie la malul mării şi care în general este considerată ca făcând parte din Moldova” (p. 822).

Negocierile s-au încheiat prin convenţia secretă de la Erfurt din 12 octombrie 1808, fiind lăsat deoparte proiectul invadării Indiilor britanice, dar şi proiectul împărţirii Imperiului Otoman. Vara anului 1808 s-a dovedit dificilă pentru Napoleon, care a trebuit să se confrunte cu rebeliunea spaniolă, astfel că marile proiecte din est au trebuit să fie abandonate. Problemele dintre cei doi împăraţi au rămas nerezolvate, iar soarta Principatelor Române avea să fie stabilită tot în cadrul unor negocieri care nu au ţinut seama de voinţa românilor.

(sursa:historia.ro)

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Basarabia, istorie, Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s