Jurnalişti din Basarabia condamnaţi la gulag

Jurnalişti din Basarabia condamnaţi la gulag

Autor: Mihai Taşcă

Foto: ARHIVA NAŢIONALĂ A REPUBLICII MOLDOVA

Pentru că nu s-au lăsat îndobitociţi de propaganda sovietică şi şi-au exprimat atitudinea critică faţă de regimul comunist, mai mulţi ziarişti au fost trimişi după gratii sau la munci corecţionale.

Regimurile totalitare, oriunde în lume, au încercat să nimicească presa liberă. Nu a făcut excepţie nici regimul comunist, venit în Basarabia pe şenilele tancurilor. Unii ziarişti au fost condamnaţi doar pentru faptul că au lucrat în presă în perioada administraţiei româneşti. Alţii, împiedicaţi să-şi publice opiniile în ziarele la care activau, au scris foi volante. Toţi au fost trimişi în gulag pentru „agitaţie şi propagandă antisovietică”.

Din primele zile după reocuparea Basarabiei de către URSS, în 1944, NKVD a început identificarea celor care s-au opus comunizării şi au contribuit la menţinerea sistemului democratic. În special, erau vânaţi intelectualii, inclusiv ziariştii.

FĂCEA CRONICI SPORTIVE ŞI ANUNŢURI DE ANGAJARE

Simion Puşcaşu s-a născut la 23 septembrie 1923, în comuna Floreşti, judeţul Soroca, în familia unui lucrător al căilor ferate. Simion ajunge la Chişinău în anul 1930, unde fusese transferat tatăl său în legătură cu serviciul. Aici îşi face studiile – mai întâi la o şcoala primară, apoi, până în anul 1938, la gimnaziu. În următorii doi ani, frecventează un liceu din Comrat, unde îl prinde 28 iunie 1940, ziua ocupaţiei Basarabiei de către sovietici. Revine la Chişinău şi, până în iunie 1941, îşi continuă studiile la şcoala generală numărul 5.

În perioada celui de-al Doilea Război Mondial se află la Chişinău, unde învăţa şi lucra concomitent în mai multe locuri.Ceea ce i-a schimbat viaţa a fost întâlnirea, la finele anului 1942, cu fostul său profesor de religie, preotul Vasile Ţepordei, pe atunci director al ziarului „Basarabia”. Acesta i-a propus să colaboreze la publicaţia pe care o conducea. Simion Puşcaşu a acceptat, fiindu-i încredinţate rubrica sportivă, cea de publicitate agricolă şi cea angajări la serviciu.

Din vara anului 1943, la recomandarea lui Ţepordei, a fost angajat crainic la Radio Chişinău. Aici îşi redacta propriile ştiri, pe care le citea dimineaţa, la amiază şi seara, mai făcea o revistă a presei, transmitea ştirile venite de pe front etc. Din decembrie 1941, Puşcaşu a făcut parte din filiala Chişinău a Asociaţiei Creştine a Tineretului, organizaţie ce avea drept scop promovarea în rândurile tineretului a valorilor creştine, general-umane şi naţionale. Totodată, organizaţia proslăvea România Mare şi le explica basarabenilor ce este bolşevismul şi Armata Roşie.

În acest scop, membrii asociaţiei, printre care şi Simion Puşcaşu, se deplasau în oraşele şi satele basarabene, unde organizau lecţii publice, spectacole etc. Odată cu apropierea frontului de Basarabia, în luna martie 1944, Puşcaşu este evacuat peste Prut. S-a aflat în judeţul Dâmboviţa, apoi în Râmnicul Sărat, până în luna mai 1945, când este repatriat în Uniunea Sovietică. La 2 iulie 1945 este deja arestat, în baza articolelor 54/3- „Colaborarea cu o ţară străină în scopuri contrarevoluţionare” şi 54/10, p. 2 – „Agitaţie şi propagandă antisovietică”, din Codul Penal al RSS Ucrainene. La percheziţia domiciliului, i-a fost ridicată corespondenţa personală şi 14 cărţi româneşti, care au fost arse. Simion Puşcaşu a fost interogat de cinci ori. Au depus mărturii şi unii dintre foştii colegi de serviciu. La 12 septembrie 1945 ancheta preliminară se încheie, iar dosarul este trimis la Tribunalul militar al trupelor NKVD din RSS Moldovenească.

DOSAR REJUDECATDE TREI ORI

Incredibil, însă, printr-o încheiere din 6 octombrie 1945, Tribunalul militar consideră că ancheta preliminară nu a reuşit să demonstreze caracterul antisovietic al acţiunilor lui Puşcaşu şi întoarce dosarul pentru o nouă cercetare. Procurorul insistă cu un nou demers şi, peste puţin timp, dosarul este acceptat pentru examinare. Şedinţa de judecată are loc la 15 noiembrie 1945, iar tribunalul iarăşi nu găseşte componente ale infracţiunii în acţiunile lui Puşcaşu, îl achită şi dispune eliberarea lui de sub arest.

Puşcaşu nu a scapat însă de arest nici de această dată, întrucât procurorul a atacat sentinţa în instanţa ierarhic superioară, Tribunalul militar al trupelor NKVD din Ucraina. În recursul său, procurorul îl „avansează” pe Puşcaşu până la funcţia de director al postului de Radio Chişinău, accentuează că acesta, fiind membru al Asociaţiei Creştine a Tineretului, a denigrat Uniunea Sovietică, subliniază alte detalii din activitatea lui şi, astfel, obţine rejudecarea cazului. În final, tribunalul, prin sentinţa din 24 decembrie 1945, îl condamnă pe Simion Puşcaşu la zece ani de munci corecţionale cu decăderea ulterioară din drepturile politice pentru un termen de cinci ani.

A fost reabilitat abia în 1991

 Simion Puşcaşu (foto, din dosarul de la SIS) execută pedeapsa în lagărele din Rusia şi Kazahstan, fiind eliberat cu puţin timp până la executarea completă a termenului, în septembrie 1954. La distanţă de zece ani de la eliberare, Simion Puşcaşu se află departe de Moldova, în oraşul Djeskazgan, regiunea Karaganda din Kazahstan. Avea familie şi educa patru copii, doi dintre care erau înfiaţi. Atunci scrie la Judecătoria Supremă a RSS Moldoveneşti o cerere pentru reabilitare, însă procuratura republicii, prin încheierea sa din 12 iunie 1964, declară că nu există temei pentru asta. Simion Puşcaşu a fost reabilitat de Procuratura Republicii Moldova la 21 august 1991.

„INFRACTORUL” DE LA RADIO

Vladimir Dimer s-a născut în anul 1908, la Chişinău. Educat doar de mamă, reuşeşte totuşi să termine şase clase gimnaziale. Lucrează în diferite locuri, specializându-se în deservirea tehnică a aparatajului. În 1930 este înrolat în Armata Română, dar, fiind singurul copil în familie şi având mamă bolnavă, este eliberat. În iunie 1941 sovieticii îl mobilizează în Armata Roşie, însă în iulie 1942, fiind încercuit în regiunea Krasnodar de Armata Română, revine la Chişinău. Din luna iunie 1943 a fost coleg de breaslă cu Puşcaşu, a activat în calitate de inginer-radio la staţia din Chişinău. Potrivit obligaţiilor, Dimer a deservit aparatura şi liniile de transmisie ale postului Radio Chişinău, a instalat radioreceptoare acasă la câteva dintre persoanele cu funcţii înalte din Basarabia, inclusiv la generalul Olimpiu Stavrat, guvernatorul Basarabiei, a montat aparate radio şi microfoane la Biroul statistic din Chişinău etc.

În luna martie, împreună cu tehnica şi colectivul postului de radio, se evacuează în România, de unde revine în primăvara anului 1945. Până să se întoarcă el, NKVD cunoştea că în RSSM revine unul dintre cei care a desfăşurat „agitaţie şi propagandă antisovietică”. A fost arestat imediat ce a ajuns la Chişinău, la 16 aprilie 1945. Este acuzat de atitudine ostilă faţă de orânduirea sovietică, pentru că a asigurat transmiterea prin intermediul radioului a agitaţiei şi propagandei antisovietice, infracţiune prevăzută de art. 54/10 din Codul Penal al RSS Ucrainene.

La 17 august 1945, Tribunalul militar al trupelor NKVD din RSS Moldovenească l-a condamnat pe Vladimir Dimer la zece ani de munci corecţionale, cu decăderea ulterioară din drepturile politice pentru un termen de trei ani. În 1955, comisia pentru examinarea dosarelor persoanelor judecate pe criterii politice nu propune reabilitarea lui, considerând că a fost judecat legal. A fost reabilitat de Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova la 30 octombrie 2002.

„La voi cuvântul slobod se pedepseşte cu 25 de ani”

La 23 decembrie 1952, Ministerul Securităţii de Stat al RSS Moldoveneşti a fost sesizat în legătură cu „neloialitatea unor persoane faţă de puterea sovietică din oraşul Cahul”. Şi asta pentru că a fost descoperit un răvaş antisovietic anonim într-o urnă de vot. Jumătate de an mai târziu, tot din acest oraş, a fost trimisă o altă scrisoare cu conţinut antisovietic. Expertiza grafologică a demonstrat că autorul ambelor răvaşe este aceeaşi persoană.

Autoarea era Ana Grigoriu, născută în anul 1932, în oraşul Cahul. Aici termină primele patru clase la şcoala românească, iar în 1952 – nouă clase la sovietici. Rămâne în localitatea natală şi este angajată în calitate de redactor/corector la ziarului regional „Drumul leninist”.

REVOLTATĂ DE MINCIUNILE PROPAGANDISTICE

Convingerile antisovietice şi le-a cultivat în toiul foametei din 1946-1947. A văzut cu ochii ei cum putrezea grâul în halele de stat şi în gări, în timp ce cahulenii mureau de foame. Lucrând la o instituţie cu caracter ideologic, a refuzat să devină membru al comsomolului.

Prima manifestare antisovietică, materializată într-o foaie volantă în care îşi vărsa revolta asupra sistemului judecătoresc din RSSM, o aruncă în urna de vot la 23 decembrie 1951, când au avut alegerile pentru funcţiile de judecători şi asesori populari. Iată mesajul: „Nu răcniţi în gura mare să vă audă lumea întreagă că judecata voastră e democratică. Lumea şi aşa ştie şi cunoaşte propaganda voastră mincinoasă. Norodul nu poate să mai sufere jugul vostru. Aceste cuvinte spun eu când «îmi dau glasu’» pentru judecătorii voştri. Dar, deoarece la voi cuvântul nu este slobod, a trebuit să mă exprim în scris. 15-20-25de ani – asta este pedeapsa dată de judecata voastră «învinuiţilor»”.

Foto: Prima scrisoare anonimă a Anei Grigoriu a fost pusă în urna de vot

A doua oară îşi exprimă atitudinea faţă de regim în legătură cu propaganda dusă de Radio Chişinău. Astfel, ascultând în luna iulie 1952 la postul de radio o emisiune în care realizatorii proslăveau viaţa colhoznicului, Ana Grigoriu a pus nişte gânduri pe hârtie şi a expediat scrisoarea pe adresa Comitetului pentru Radiodifuziune al RSS Moldoveneşti. Reproducem textul integral: „Stimaţi tovarăşi. Ascultând transmiterea Dumneavoastră de pe data de 27, intitulată: «Norodul îşi cântă viaţa», m-am încredinţat de-a binelea cât de mult sânteţi în stare să amăgiţi lumea. Desigur, acei ce nu vă cunoaşte în realitate, dar numai aud prostile care le rostiţi poate că şi le vine a crede. În schimb, norodul nostru, care în ziua de azi stă câte o jumătate sau chiar o zi întreagă pentru a putea apuca câte o bucată de pâine, el cunoaşte destul de bine viaţa lui, aşa că nu-i bine a cânta astfel de cântece care-s compuse de voi.Chiar dacă şi le cunoaşte, apoi le rosteşte cu o oarecare luare în râs. Dar ne interesează foarte mult de ce nu transmiteţi prin radio acele cântece care se cântau în anul 1946 în timpul celei mai grozave foamete, când lumea mânca felurite burueni. Ei cântau: «Foaie verde leuştean, hai să strângem mogâldan» şi multe altele. Asta este o adevărată creaţie norodnică, dar ceea ce cântaţi voi îs nişte prostii compuse de voi, pe care norodul nu le mai poate suferi”. După numeroase măsuri operative şi expertize grafologice, în primăvara anului 1953, făptaşul a fost identificat. Ana Grigoriu este arestată la 5 martie 1953. A fost interogată de 11 ori. De asemenea, au fost interogaţi colegii de breaslă şi părinţii tinerei.

PĂSTRA PORTRETELE REGELUI MIHAI

La 31 martie 1953, ancheta preliminara s-a încheiat, iar la 15 aprilie dosarul este examinat în şedinţa închisă (fără participarea martorilor) a Judecătoriei Supreme a RSS Moldoveneşti. Ana recunoaşte că a trimis scrisorile şi că era conştientă că poate fi arestată. Precizează că a citit Constituţia URSS, dar nu credea nicio iotă din ceea ce era scris în ea. Şi portretele Regelui Mihai şi a Reginei Maria le-a păstrat, conştientizând că poate avea neplăceri. Mai spune că citeşte presa permanent şi că, mai ales de când a fost arestată, s-a convins încă o dată cât de greu trăiesc colhoznicii şi muncitorii în URSS.

Sentinţa de condamnare a fost cea preconizată: Ana Grigoriu, în baza art. 54/10 – „Agitaţie şi propagandă antisovietică”, din Codul Penal al RSS Ucrainene, a fost condamnată la zece ani de detenţie în lagăre de munci forţate, cu decăderea ulterioară din drepturile politice pentru un termen de cinci ani.

ELIBERATĂ DIN GULAG ÎN 1956

În 1954 comisia pentru examinarea dosarelor persoanelor judecate pe criterii politice conchide că Ana Grigoriu a fost judecată corect şi că nu există temei pentru a fi reabilitată. Un an mai târziu, la 31 martie 1955, Judecătoria Supremă a RSSM îi reduce pedeapsa. Ana Grigoriu este eliberată din gulag la 25 aprilie 1956.(sursa:historia)

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Basarabia, istorie, Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s