Rolul Mănăstirii Secu în viaţa religioasă a ţării Moldovei

       „Prin intermediul acestui simpozion dorim să facem cunoscută istoria Mănăstirii Secu şi în special cea a schitului Nifon, care aparţine tot de Mănăstirea Secu. Schitul Nifon este amplasat la nord de Mănăstirea Secu, la mică depărtare de locul vechiului schit, unde momentan se fac lucrări arheologice din dorinţa de a îmbogăţi istoria vechiului aşezământ de cult păstorit de stareţul Nifon Udrea Trotuşeanul”

arhim.Vichentie Amăriei, stareţul Mănăstirii Secu

       Am avut deosebita placere de a participa la prima ediţie a unui  simpozion cu totul deosebit la Mănăstirea Secu.   Evenimentul a fost organizat în zilele de 24 şi 25 mai din iniţiativa părintelui stareţ arhimandrit Vichentie Amariei şi cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Teofan,  Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.  Activitatea culturală a fost organizată  împreună cu Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional al Judeţului Neamţ, Complexul Muzeal Iaşi  şi  au  participat specialişti în istorie,  arheologie şi arhitectură din toată ţara.

         Personalităţi marcante la această   primă ediţie au fost :  pr. prof. Daniel Niţă Danielescu, delegat al IPS Teofan,  prof. univ. dr. Ioan Caproşu, de la Facultatea de Istorie din Iaşi,  pr. prof. Constantin Cojocaru, experţi în arheologie şi arhitectură, precum prof. Costică Asăvoaie,  cercetător ştiinţific la Institutul de Arheologie Iaşi,  prof. dr. Gheorghe Postică de la Universitatea Liberă Internaţională Moldova- Chişinău,  dr. Ion Tentiuc de la Institutul de Arheologie Chişinău.

https://i2.wp.com/www.doxologia.ro/sites/default/files/imagecache/imagine_articol_princ/articol/2012/05/_dsc8505.jpg 


               Cu această ocazie s-a încheiat şi un protocol de colaborare cu cercetătorii invitaţi din Republica Moldova în baza căruia  studenţi din Basarabia vor avea posibilitatea să  efectueze stagii de practică pe şantierul arheologic de la Mănăstirea Secu. 

      În deschiderea evenimentului au avut loc  dezbateri privind rolul bisericii şi al credinţei în viaţa creştinilor, apoi s-au susţinut o  serie de  manifestări ştiinţifice pe următoarele teme:  “Arhitectura medievală religioasă din Moldova”,  “La ruinele Schitului Nifon”  şi “Aşezăminte monahale pe actualul teritoriu al Mănăstirii Secu”. https://i1.wp.com/www.doxologia.ro/sites/default/files/imagecache/imagine_articol_princ/articol/2012/05/_dsc8331.jpg

   Lucrările simpozionului au fost deschise de arhim. Vichentie Amăriei, stareţul Mănăstirii Secu, care a urat bun venit participanților urmatmai apoi la cuvânt de  pr. lect. univ. dr. Daniel Niţă-Danielescu, care a  transmis binecuvântarea și mesajul IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.  În după-amiaza primei zile a simpozionului, lucrările s-au desfășurat la noul Schit Nifon, tratândimportanţa Mănăstirii Secu în viaţa religioasă şi culturală din Moldovași scoţând în evidenţă marii ierarhi, martiri, cuvioşi şi mărturisitori, ale căror nume s-au legat de istoria acestei vetre monahale: Sfântul Mitropolit Varlaam al Moldovei, canonizat de Biserica noastră în anul 2007, Sfântul Cuvios Ioan de la Râşca şi Secu, canonizat alături de alţi opt sfinţi nemţeni în anul 2008, mitropolitul Ghedeon al Moldovei, Sfântul Paisie Velicikovschi sau Cuvioşii Vichentie Mălău şi Antim Găină. Cele mai importante lucrări prezentate au fost:„Locul Mănăstirii Secu în rânduielile monahale din Moldova” – pr. lect. univ. dr. Daniel Niţă-Danielescu, „Mănăstirea Secu- un scurt pelerinaj prin istorie”- Pr. Prof. Constantin Cojocaru, „Contribuţii putnene (Jud. Vrancea) la viaţa monahală a sec. al XVII-lea”-dr. Aurel Nicodei și „Ultimele zile ale eteriei” – masterand Cosmin Niță.

       În cea de a doua zi a simpozionului, după oficierea Sfintei Liturghii, invitaţii au mers la ruinele vechiului Schit Nifon, unde s-a oficiat o slujbă de pomenire a ctitorilor şi călugărilor care au vieţuit şi s-au nevoit în acest schit al Mănăstirii Secu.

Istoricii şi arheologii prezenți au subliniat importanţa vestigiilor arheologice din cadrul Mănăstirii Secu, atrăgând atenţia asupra faptului că trebuie urgent obţinute autorizaţiile pentru clasarea acestui sit şi fondurile necesare cercetărilor arheologice care se impun pentru conservare.Lucrările simpozionului s-au încheiat cu acordarea de diplome participanților.

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria istorie, simpozion, Uncategorized

2 răspunsuri la „Rolul Mănăstirii Secu în viaţa religioasă a ţării Moldovei

  1. Ai fost la ruinele acelui schit, fireşte; aş vrea să te întreb dacă ai simţi ceva, ca o vibraţie aparte, în acel loc sacru?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s