Înscearea de la Tămădău

Operatiunea Tămădău şi arestarea liderilor PNŢ

Autor: Dinu Giurescu

      Cand, in iulie 1947, a venit, pe neasteptate, stirea arestarii unui grup de fruntasi national-taranisti, care ar fi incercat sa paraseasca clandestin tara, prima reactie a fost aceea de respingere. O punere in scena, o fabricatie a regimului, ne-am spus. in cateva zile insa, s-a adeverit ca fruntasii in cauza fusesera arestati pe un camp la Tamadau, in apropierea a doua avioane.

      Au urmat un comunicat de presa, comentarii si declaratii pline de invective adresate celor retinuti, si foarte curand hotararea guvernului, aprobata automat de Camera Deputatilor, de a scoate in afara legii Partidul National taranesc. Totul se desfasurase intre 14 si 29 iulie. intre timp, aproape toti fruntasii partidului au fost arestati in Capitala, in timp ce in alte centre urmarirea liderilor locali incepuse mai demult.

 

Procesul Maniu

         A urmat, intre 29 octombrie si 11 noiembrie „procesul” lui Iuliu Maniu, Ion Mihalache si al altor coinculpati acuzati de activitate „tradatoare si conspirativa”, sprijinita de „cercurile imperialiste din Statele Unite ale Americii si Marea Britanie”, si menita sa pregateasca „rasturnarea prin violenta a Guvernului democratic instaurat legal”.

     Actul de acuzare mai sustinea ca Partidul National taranesc „poarta raspunderea directa pentru instaurarea dictaturii fasciste a lui Ion Antonescu, si pentru intrarea in razboiul criminal hitlerist”. De asemenea, pentru „asasinatele din Piata Palatului, de la 24 februarie 1945” si din 8 noiembrie 1945, pentru constituirea unor organizatii clandestine subversive in vederea „rasturnarii puterii de stat legale”.

     Ziarele aflate sub strict control au publicat extrase din „dezbaterile” procesului si sentintele, care au dus la moartea, in detentie, a lui Iuliu Maniu si Ion Mihalache.
Faptele erau astfel prezentate incat dadeau impresia ca incercarea de fuga de la Tamadau (pedepsita atunci cu inchisoare de la 3 la 6 luni!) era finalul unor multiple actiuni ale conducerii P.N.Ţ. indreptate impotriva „ordinii legale”.
Aceasta a fost versiunea oficiala difuzata de regimul democrat-popular si mentinuta ca atare pana in 1989.

Surse si interpretari inedite
În 2001 au aparut patru volume masive cu documente referitoare la ancheta si „procesul” lui Iuliu Maniu – Ion Mihalache si altor fruntasi taranisti.
Pentru cunoasterea completa a dramei din 1947, erau necesare documentele ce acopereau lunile iulie-decembrie, precum si reconstituirea felului cum autoritatile au pregatit capcana de la Tamadau si atragerea lui Iuliu Maniu, fara a trezi banuielile acestuia.
Volumul recent aparut sub auspiciile Institutului National pentru Studiul Totalitarismului, ne aduce dovezile ce lipseau.

       Autorul, profesorul universitar Gheorghe Onisoru, reconstituie si analizeaza, prin informatie inedita din arhive, ce a avut loc intre preliminariile „Capcanei” de la Tamadau si „Procesul” intentat lui Iuliu Maniu, Ion Mihalache.
Se cuvine subliniata amploarea informatiei inedite. Aflam cum a fost organizata „oferta” facuta lui Iuliu Maniu de a aproba plecarea clandestina din tara a unui grup de conducatori national-taranisti; cum autoritatile au planuit si pus in aplicare operatiunea pana la arestare; cum „clientii” (adica grupul in cauza) au pornit cu masinile in care se aflau, spre avioanele care tocmai aterizasera; avem stiri despre situatia lui Iuliu Maniu in primele zile dupa Tamadau etc.
Capitolul intitulat „Ancheta” demonstreaza ca autoritatile au avut, de la inceput, fixat un scenariu cu capetele de acuzare, centrate in jurul unei incercari de lovitura de stat. Ca urmare, scopul „anchetei” a fost sa adune „elemente doveditoare” menite sa dea substanta acuzatiilor stabilite inca inainte de luarea interogatoriilor. Aceste capete de acuzare se regasesc chiar in referatul ministrului de interne, Teohari Georgescu, cand a propus guvernului, la doua saptamani dupa Tamadau, scoaterea in afara legii a Partidului National taranesc.

Detalii tulburatoare
Volumul ne aduce detalii tulburatoare. Ca de exemplu: „anchetatii sa fie interogati 12 ore pe zi”; urmarirea fiecarei miscari a lui Iuliu Maniu dupa 6 martie 1945; cele 24 declaratii date de Ion Mihalache in 26 zile dupa arestare.
Tot in capitolul „Ancheta” aflam de reactiile celorlalti fruntasi: Nicolae Penescu, Nicolae Carandino, Ilie Lazar, Victor Radulescu Pogoneanu, Vasile Serdici, Corneliu Coposu, cat si reactiile conducerii interimare a P.N.Ţ. (in iulie-august 1947), pana cand si aceasta a fost arestata.

Profesorul Onisoru isi insoteste analiza cu marturiile directe ale documentelor vremii – atat in note (unele foarte ample) cat si in cele 18 anexe. Una din ele ne da lista nominala cu zeci de preoti – romani dar si maghiari – care au refuzat, in octombrie 1947, „sa demaste enoriasilor actiunile de tradare ale fostului P.N.Ţ.” (pp. 300-302).
De asemenea, zecile de reactii – la nivelul cetatenilor obisnuiti – impotriva represiunii la care erau supusi liderii P.N.t. Reflexele libertatii erau inca vii in acea toamna a anului 1947 (anexele 4-17).

Volumul Operatiunea Tamadau dezvaluie astfel pentru prima data scenariul, mecanismele si procedeele prin care a fost instrumentat si desfasurat „procesul” liderilor P.N.t. din octombrie-noiembrie 1947.
Dar volumul ne trimite mai departe.

Punerea sub acuzare a clasei politice
Condamnarea acestor lideri a insemnat si punerea sub acuzare a intregii clase politice, a orientarilor si actiunilor ei din Romania anilor ’20, ’30 si ’40 (pana in 1947). „Procesul” a marcat, condamnarea sistemului politic pluralist din Romania. Opozitia trebuia distrusa, reprezentantii ei eliminati si fizic, nu numai juridic. Acesta era felul de a gandi si actiona a noilor lideri P.C.R. ai Romaniei.

„Operatiunea Tamadau” a reprezentat in Romania, intrarea in faza finala pentru instaurarea oficiala a „democratiei populare”, dupa tipare sovietice. in Bulgaria, Nicola Petkov, deputat, liderul agrarienilor, a fost arestat pe scarile „Sobraniei” (Adunarii Deputatilor) in iunie – si, dupa un simulacru de proces, spanzurat in septembrie 1947. (Condamnarea lui Iuliu Maniu si Ion Mihalache la temnita grea pe viata a dus la moartea lor in inchisoare.)
in Polonia, Stanislaw Mikolajczik, liderul agrarienilor, a parasit clandestin tara in octombrie 1947 pentru a nu fi tarat intr-un proces prefabricat, ca in cazul liderilor opozitiei din Bulgaria si Romania.

Anii cei multi ai regimului P.C.R. incep de fapt in 1947. Volumul Operatiunea Tamadau ofera radiografia acestei faze finale, din iulie 1947 pana in iarna. O radiografie efectuata cu precizie, documentata, potrivit regulilor de baza ale cercetarii istoriei.

(sursa: historia)

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria istorie, Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s