22 iunie 1941. Ordinul Mareşalului Antonescu. Ostaşi, Vă ordon: Treceţi Prutul!

    În spiritul restituirii nepartizane pe care am promis-o, postez aici celebrul Ordin către Armată al Mareşalului Antonescu „Ostaşi, Vă ordon: Treceţi Prutul!”

Ostaşi, Vă ordon: Treceţi Prutul!

Ordin către Armată

Portretul Mareșalului Antonescu

„Ostaşi,
V-am făgăduit din prima zi a noii Domnii şi a luptei mele naţionale să vă duc la biruinţă; să şterg pata de dezonoare din cartea Neamului şi umbra de umilire de pe fruntea şi epoleţii voştri.

Azi, a sosit ceasul celei mai sfinte lupte, lupta drepturilor strămoşeşti şi a Bisericii, lupta pentru vetrele şi altarele româneşti de totdeauna. Ostaşi, Vă ordon: Treceţi Prutul!

Sdrobiţi vrăjmaşii din răsărit şi miazănoapte. Desrobiţi din jugul roşu al bolşevismului pe fraţii noştri cotropiţi. Reîmpliniţi în trupul ţării glia străbună a Basarabilor şi codrii voevodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile voastre.

Ostaşi,

Plecaţi azi pe drumul biruinţelor lui Ştefan cel Mare ca să cuprindeţi cu jertfa voastră ceea ce au supus strămoşii noştri cu lupta lor. Înainte. Fiţi mândri că veacurile ne-au lăsat aci straja dreptăţii şi zid de cetate creştină. Fiţi vrednici de trecutul românesc.

Ostaşi,

Înainte. Să luptaţi pentru gloria Neamului. Să muriţi pentru vatra părinţilor şi a copiilor voştri. Să cinstiţi prin vitejia voastră amintirea lui Mihai Vodă şi a lui Ştefan cel Mare, a martirilor şi eroilor căzuţi în pământul veşniciei noastre cu gândul ţintă la Dumnezeu.

Să luptaţi pentru desrobirea fraţilor noştri, a Basarabiei şi Bucovinei, pentru cinstirea bisericilor, a vieţii şi a căminurilor batjocorite de păgâni cotropitori.

Să luptaţi pentru a ne răzbuna umilirea şi nedreptatea. V-o cere Neamul, Regele şi Generalul Vostru.

Ostaşi,

Izbânda va fi a noastră. La luptă.

Cu Dumnezeu înainte!

General Ion Antonescu 22 iunie 1941”

(sursa Victor Potra-„Cutia cu vechituri a lu’ Potra din 27 martie 2012)

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria istorie, Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s