Povestea naiadei de pe Olt

    

                A fost odată ca niciodată niște genii ale naturii, despre care bătrânii scorneau numeroase povești că ar fi  cele mai frumoase fecioare. Naiadele, cum mai erau numite, locuiau în grotele de pe vârfurile munţilor, în codrii deşi, pe câmpii sau în ape. Ele erau înzestrate cu darul profeţiei iar în vechime de cele mai multe ori, oamenii le construiau fântâni din piatră frumos ornamentate drept altar și le invocau în calitate de genii protectoare, implorându-le sprijinul. O astfel de naiadă  trăia și în apele dulci ale Oltului sub supravegherea tatălui ei, marele Poseidon. Ea era cea mai tânară și cea mai frumoasă dintre naiadele de la sud de Carpați. Ca toate nimfele apelor, în loc de picioare avea o coada de pește.

Cea mai mare bucurie o resimțea când auzea povești despre oameni, despre lumea lor și ambarcațiunile în care călătoreau pe apă. Asculta întâmplările surorilor sale care veneau din apele Dunării  și abia aștepta să mai crească puțin să îi vină și ei rândul de a merge în ape mai mari.

Într-o seară, pierzându-și răbdarea, înotă până la apele Dunării  unde văzu o corabie imensă pe care avea loc un banchet în cinstea unui tânăr și frumos voievod. Pe neașteptate se porni o furtună mare care curmă petrecerea și scufundă corabia. Micuța nimfă întrezări trupul tânărului care se scufunda sub valurile înspumate ale Dunării. Se repezi să îl salveze, îl luă în brațe și înotă cu el până la țărm. Așteptă în apele învolburate, nu departe de mal, până când voievodul  fu cules de femeile  dintr-un sat de pescari din vecinatate. Mica naiadă se întoarse tristă în vechea albie a Oltului, cu gândul la frumosul voievod. Adesea, după acea zi, cădea într-o tristețe profundă urânduși solzi și coada de pește dorind să devină o femeie adevărată pentru a se apropia de persoana iubită fără să o sperie. În unele nopți părăsea pe furiș apele Oltului pentru a înota până la locul unde l-a lăsat pe tânărul voievod în speranța că îl va revedea. Apropierea iernii o întrista și mai tare pe tânăra nimfă care își pierdea tot mai mult speranța revederii iubitului ei. 

      Toate astea până într-o buna zi, când simți că nu mai poate suporta să fie atât de departe  de tânărul voievod și se hotărâ să-i ceară sprijinul renumitei  vrăjitoare din Corabia. Corabia era un sătuc destul de vechi  în care se mai regăseau ruinele cetății 

pod roman construit peste Dunăre în timpul lui Constantin cel Mare. Inaugurat în 328, avea o lungime de peste 2 400 de metri, fiind considerat unul dintre cele mai lungi poduri ale antichităţii. Din păcate, podul lui Constantin cel Mare, (menţionat şi de Dimitrie Cantemir în „Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor”) a avut o existenţă scurtă.

dacice Sucidava, capitală a  tribului geto-dacic al Sucilor, unde cu mult timp în urmă Constantin cel Mare construise un pod, al cărui capăt se mai regăsește și azi. Printre acele ruine ale cetății se găsește și intrarea într-o fântână secretă cu o adâncime de 12 m a cărei apă este potabilă și astăzi. Micuța naiadă a trebuit să treacă prin adâncuri pline de făpturi înfricoșătoare, pentru a ieși în final prin acea fântână seculară  la lăcașul vrăjitoarei. Aceasta, cu viclenie, acceptă s-o ajute având și ea propriile interese. I-a spus printre altele că transformarea va fi definitivă în condițiile în care se va căsători cu persoana iubită altfel  va muri. Drept răsplată pentru marele ei efort trebuia să plătească cu vocea sa, care urma să rămână pentru totdeauna a vrăjitoarei.

 Îi arătă un amestec de ierburi și semințe nemaivăzute, pe care le-a pus într-un ceaunaș și le-a amestecat la foc, ore la rând, până ce ieșise o pastă  groasă urât mirositoare. S-a apropiat de  nimfa Oltului și i-a uns coada solzoasă și imediat a fost prinsă de un somn adânc. Când se trezi, în loc de coadă avea o frumoasă pereche de picioare, iar deasupra ei era aplecat nimeni altul decât tânărul voievod, care o privea tandru. Naiada părea fericită că în sfârșit avea o șansă să fie alături de persoana iubită dar, suferea  că nu putea să-i vorbească, să-i spună ce simte și ce sacrificiu a făcut pentru a-i fi alături. Tănărul îi ceru să meargă cu el, însă nimic mai mult. Naiada află în drum spre palat că el era deja  îndrăgostit de o fată sărmană. Era fica unui  pescar pe care o îndrăgise foarte mult și despre care îi povestea că  îl salvase de la înec, și că urma să se căsătorească cu ea.

Din acel moment nimfa știa că este condamnată la moarte și nu poate să îi spună măcar o dată ceea ce simte. A acceptat să meargă la nunta voievodului și încerca să se bucure, să mascheze tristețea care o măcina. john_william_waterhouse_-_undine

   Atunci când petrecerea era pe  terminate, a intrat sub picurii de apa ai fântânii din piața palatului așteptând  cuminte razele soarelui ce aveau să o pietrifice.  La primele semne ale zorilor, din Dunăre apărură surorile sale, care au aflat de ceea ce a făcut mezina lor. Ele și-au vândut frumusețea la aceiași vrajitoare  în schimbul posibilității de a o vedea pe mezina lor pentru ultima dată. Tânăra naiadă le mulțumi surorilor sale, pentru tot ce au făcut pentru ea.  În același timp privea cu tristețe spre balconul voievodului pentru care făcuse toate sacrificiile.

După  ce și-a petrecut câteva clipe alături de suratele ei, naiada Oltului se transformă într-o stană de piatră. Nimfele Dunării, i-au jurat frumoasei statuete de pe margine fântânii, că nu se vor mai face vreodată văzute  ființelor omenești. S-au întors în Dunăre transformându-se în pești hidoși, nemaivăzuți până atunci, plătinduși astfel datoria față de vrăjitoare din Corabia.

Bătrânii spun că micuța nimfă nu a murit  ci a dat viață acelei fântâni devenind o protectoare a locului tratând de boli, oferind mângâiere  și liniște celor ce beau din apa îndulcită cu lacrimele ei.  De atunci  pe aceste meleaguri nu au mai fost văzute  naiade. Despre ele mai povestesc astăzi bătrânii în iernile geroase.                                                                                                                              Sfârșit

         Pentru a îmbina și mai bine basmul cu trecutul istoric, pentru cei dornici de a pedepsi vrăjitoarea cea rea aveți mai jos câteva indicii. Un material interesant care poate stârni noi curiozități față de istorie și desigur față de primele fântâni de pe aceste meleaguri.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s