Vestigii de Cucuteni îngropate sub muzeu

   sursa foto-adevarul.ro    Peste 300 de saci cu fragmente din ceramică neolitică zac în subsolul Muzeului de Istorie pentru că nu pot fi restaurate. Singurul restaurator de ceramică al instituţiei ar avea nevoie de o viaţă întreagă, dar şi de mulţi bani pentru refacerea acestor comori.Unică în Europa, ceramica din Cultura Cucuteni iese la iveală în zeci de localităţi din judeţ, după 6.000 de ani. Mii de fragmente din vase ceramice, statuete antropomorfe şi zoomorfe, altare şi unelte de meşteşugărit au fost descoperite de arheologi în localităţile Vorniceni, Ripiceni, Mitoc, Copălău, dar şi în centrul vechi al oraşului Botoşani. Ultimele săpături au fost făcute în octombrie 2010, la Ripiceni. Comori inestimabile Peste 300 de saci, plini ochi cu obiecte ce aparţin Culturii Cucuteni, zac la subsolul Muzeului Judeţean de Istorie. Lipsa spaţiului pentru restaurarea obiectelor, a banilor,  dar şi a personalului îngroapă comorile neolitice printre ţevile de la canalizare ale instituţiei. „Păcat, că am reuşit să scoatem la lumină, după 6.000 de ani, aceste obiecte neolitice, şi acum am nevoie de o viaţă ca să le putem arăta lumii. Dincolo de valoarea lor istorică, aceste vestigii sunt estimate la sute de mii de euro“, a spus Aurel Melniciuc, singurul restaurator de ceramică al Muzeului Judeţean de Istorie Botoşani, plătit cu 1.000 de lei lunar ca să recompună aceste comori. Laboratorul de restaurare a ceramicii cucuteniene a fost dotat cu aparatura necesară pe banii Uniunii Europene. 50.000 de euro, din fonduri nerambursabile, au fost obţinuţi anul trecut cu ajutorul specialiştilor din cadrul Palatului Culturii din Iaşi. Fonduri insuficiente Din cele 1,7 milioane de lei alocate anul trecut de Consiliului Judeţean Muzeului de Istorie, doar 5.000 de lei au fost investiţi în restaurarea obiectelor de patrimoniu, susţine Melniciuc. Asta în condiţiile în care o statuetă antropomorfă de mici dimensiuni este evaluată la 20.000 de euro. „Avem mult material istoric şi nu avem personal. Posturile au fost blocate anul trecut şi avem nevoie urgent de restauratori de ceramică şi arheologi specializaţi în cultură Cucuteni“, a spus Livia Pârvan, directorul Muzeului Judeţean de Istorie, care s-a declarat convinsă că în acest an sume importante din bugetul de 1,4 milioane de lei vor fi alocate Culturii Cucuteni. 

(sursa –adevarul.ro)

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria istorie, Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s