Arhive pe etichete: elevi

Simpozion judeţean „Valori istorice locale şi identitate spirituală în ţinutul Neamţului”

         Astăzi, 8 septembrie la ora 11.00, va avea loc la Seminarul Teologic Liceal „Veniamin Costachi”,  Mănăstirea Neamţ consfătuirea profesorilor de istorie din judeţ.  Invitat de onoare în cadrul acestei activităţi este domnul prof. univ. dr. Ioan Scurtu.  După încheierea raportului de activitate la disciplina istorie pentru anul şcolar 2011-2012 activitatea va continua cu simpozionul judeţean „Valori istorice locale şi identitate spirituală în ţinutul  Neamţului„.  Tot aici, va avea loc lansarea volumului de carte cu titlul „IDENTITATE NEMŢEANĂ„, volum colectiv realizat de către profesorii de istorie din judeţul Neamţ. Proiectul, a presupus implicarea voluntară a peste 100 de profesori de istorie şi aproximativ 1000 de elevi, membri ai Cluburilor de istorie din judeţ. Volumul a fost realizat, cu sprijinul financiar acordat de Consilul Judeţean Neamţ.

 

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria evenimente, istorie, Uncategorized

Titularizare 2012 – Decât profesor, mai bine…NU!

   

   

            De 5 ani încoace am fost profesor de română la 7 şcoli din oraş şi de la ţară. De 5 ani încoace mă gândesc să mă las. Am fost ca acei fumători înrăiţi, care ştiu că ţigara îi distruge, îi îmbolnăvește, dar, cu toate că sunt conştienţi că le face rău, continuă să fumeze şi să găsească o oarecare plăcere maladivă în asta.
    După o facultate de Litere de 4 ani, cu peste 10 examene pe sesiune, după o licență pe Nichita Stănescu şi un master în lingvistică încheiat cu o disertaţie pe poetică lingvistică aplicată pe opera aceluiaşi mare scriitor, după cursuri de didactică în care am fost învăţat cum să predau doar unei clase ideale, m-am trezit la o catedră cu un catalog în mână, în faţa unor elevi ce credeau că Nichita e o femeie care face circ la tv şi că eu sunt un clovn care trebuie să îi distreze pe ei, de care ei trebuie să se distreze în circul din clasă.
   Profesorul de astăzi nu mai are absolut niciun statut. Elevii ştiu cu cât e remunerat cel de la catedră. Unii mi-au spus în faţă că ei pentru un asemenea salariu derizoriu nu s-ar da jos din pat să vină măcar până la şcoală… ,,ce să mai şi predea la toţi nebunii…!”. Şi de aici cred că pleacă totul. Dacă stăm să ne gândim, care sunt profesiile ce oferă practicantului un statut social de rang înalt, care te fac să fii bine văzut şi respectat? Cele bine plătite. Cu cât o meserie oferă un câştig bănesc mai mare, cu atât spor respectul de care se bucură titularul ei. Profesorii câştigă puţin, fapt bine cunoscut, ceea ce le conferă şi puţin respect. Puţinul respect din partea societăţii se traduce prin ignorarea lor temeinică şi sistematică atunci când vine vorba de orice. Puţinul respect din partea superiorilor ierarhici, prin desconsiderare. (Au fost directoare care mi-au spus în prima zi de şcoală că dacă nu îmi convine salariul din învăţământ să mă duc repede, că angajează barman în barul de la colţ, nu cumva să pierd postul!) Puținul respect de care se ,,bucură” profesorii din partea elevilor se traduce de multe ori prin batjocură, zeflemisire,
miștocăreală, atacuri verbale şi – uneori – fizice. Elevul de mijloc din ziua de azi (nu vorbesc despre puţinii elevi care au bun-simţ şi vin la şcoală pentru ca să înveţe), elevul mediu, de rând, nu olimpicul, premiantul sau ,,tocilarul”, vine la şcoală ca la film.
Mănâncă popcorn, scuipă seminţe şi se aşteaptă să se distreze copios de prestaţia fraierul de la catedră, care e pus acolo pentru deliciul publicului şcolar. Ei îi observă actorului-profesor de ,,stand up comedy” orice fel de ,,defect”, pe care îl caricaturizează apoi în tuşe groase şi lipsite de bun simţ, câteodată pe la spate, alteori pe faţă, spre încântarea profesorului ce trebuie să înghită în sec şi să se facă că nu aude şi nu vede. Fiindcă, dacă se enervează, audienţa se bucură şi-şi dă silinţa de a-l scoate din minţi, pentru sporirea distracţiei minţilor luminate din bănci. Dacă le întoarce vorba batjocoritoare, profesorul este acuzat imediat de jignirea elevului şi e sancţionat aspru. Dacă raportează mai departe, la diriginte sau director, incidentele sau injuriile, riscă inspecţii doveditoare şi sancţiuni ulterioare.
Fiindcă de tot ce se întâmplă într-o şcoală, întotdeauna, profesorul este de vină! Dacă elevul nu vine la şcoală, profesorul este de vină, nu a făcut ora destul de atractivă pentru a-l determina pe bietul elev să se trezească dimineaţa şi să ia drumul şcolii. Aşadar, profesorul riscă sancţiuni. Dacă elevul vine la şcoală dar nu învaţă, din nou vina profesorului, că nu îl determină prin măsuri ,,specifice” să înveţe, că nu îşi impune voinţa, că nu a predat cum trebuie, ș.a.m.d. Din nou, posibile sancţiuni! Dacă elevul vine la şcoală şi înjură profesorul, îşi bate colegii, scuipă, distruge, urlă în oră și face ca toţi dracii, din nou, e vina profesorului că nu ştie să se impună, să controleze clasa. Sancţiuni din nou, sancţiuni! Dacă elevul de la ţară plonjează nevinovat în haznaua din curte, profesorul este vinovat, dacă îl doare măseaua sau capul, dacă în curtea şcolii e soare sau plouă, dacă e zi sau e noapte, dacă găinile vecine curții şcolii cotcodăcesc prea tare sau nu se ouă, profesorul e vinovat şi trebuie neapărat sancţionat!
   În învăţământul românesc elevul are numai drepturi, iar profesorul numai obligaţii. Şi, cum nu îţi poţi duce la bună îndeplinire obligaţiile fără a te bucura de anumite drepturi care să îţi faciliteze exercitarea îndatoririlor, rezultă că elevii au numai drepturi iar profesorii numai vinovăţiile de a nu-şi putea îndeplini exemplar obligaţiile. Am întrebat la un moment dat o doamnă directoare, dacă elevii au atâtea drepturi, inclusiv dreptul de a ne insulta fără a fi exmatriculaţi (fiindcă nu mai e permisă exmatricularea, sunt obligatorii 10 clase), dreptul de a trece clasa fără să înveţe nimic (fiindcă elevul e trecut pe bază de ochi frumoși pentru a nu se descompleta efectivele claselor, şi aşa reduse), şi toate drepturi imaginabile și inimaginabile, cu bun-simţ sau lipsite de orice fel de măsură şi bun-simţ, atunci, totuşi, noi, ca profesori, ce drepturi avem? Şi răspunsul a fost sec: ,,Voi aveţi dreptul de a vă face treaba exemplar, Florine!” Ei bine, pe salariul în miniatură pe care mi-l scuipă pe card şcoala românească lună de lună, eu renuţ a-mi mai exercita acest drept!
   Unui profesor i se cere să dea din el totul, pe lângă cele 4-5 ore de la şcoală se cer nenumărate ore din zi şi din noapte de pregătire temeinică a lecţiilor, a evaluărilor, pentru corectarea lucrărilor şi întocmirea vastelor şi marilor consumatoare de timp maculaturi şcolare, planuri de lecţii, planificări anuale, semestriale, calendaristice, pe unităţi de învăţare, pe lună şi pe soare. Cadrul didactic trebuie să fie zilnic actor pe o scenă, să ofere o prestaţie în acelaşi timp şi doctă şi atractivă, iar la finalul spectacolului, primeşte de la spectatori, nu aplauze şi ovaţii, ci priviri arogante şi sfidătoare, aplauzele pot fi înlocuite cu bătăi de pumni în bancă iar ovaţiile cu înjurături de mamă. Când ajungi acasă, după câteva ore de şcoală, tumultul clasei îţi mai răsună încă câteva ore în urechea minţii. Te culci epuizat și auzi reverberate în somn larma și invectivele de peste zi. Şi pentru toate acestea, primești 7-800 de lei pe card şi o postură socială ingrată de profesor, pentru care doar cei mai în vârstă, trecuți prin şcoala comunistă, te mai respectă, restul, mai tineri, te consideră doar un pierde-vară, ce lucrează 18 ore pe săptămâna, iar vara freacă menta, un incapabil ce altceva mai bun nu poate să facă în viață, decât să se dea profesor!
Ei bine, eu pot mai mult de-atât! Refuz să îmi mai irosesc gândirea și talentul cu oameni care nu au nevoie şi nu știu să aprecieze munca și eforturile mele de a le lumina mintea! Mâine e examen de titularizare. De 5 ani, în fiecare an mă gândesc să mă las şi de fiecare dată continui. De data asta însă nu voi mai merge. Să predea la clasă Boc și Băsescu pe salariile neînsemnate – 25%! Să predea toţi miniștrii învăţământului postdecembriști, care au distrus acest sistem! Să predea ei după proasta programă ,,care este”, după proastele manuale alternative ,,care nu este”, după legea şi regulamentele din învăţţământ ,,care este tâmpite”, motiv pentru care şcoala românească scoate – şi oameni deştepţi, de obicei autodidacţi, dar şi mulţi tâmpiţi!
>>Refuz să mai duc în spate neplătit sistemul public de învăţământ, să fac muncă voluntară la școală în folosul unei comunităţi care nu-i vede folosul şi însemnătatea. Învăţământul românesc e un sistem ruinat ce scoate minţi ruinate… sau tâmpite (după cum spunea ,,intelectualul” nostru preşedinte ce tocmai a primit un vot de blam de la 7 milioane și-un pic de români). Dar adevăraţii tâmpiţi nu sunt cei scoşi de şcoală, ci aceia care generează sistemul, adevăraţii tâmpiţi sunt cei de la vârf! Peştele de la cap se-mpute iar eu m-am săturat să lucrez într-un peşte împuţit! Decât profesor, mai bine…nu!

sursa: Liviu Marian Pop

Un comentariu

Din categoria Uncategorized