Constantin Noica s-a născut în casa familiei de aromâni Grigore şi Clementa Noica din satul Vităneşti, reşedinţa comunei omonime din judeţul Teleorman. A urmat gimnaziul la liceul „Dimitrie Cantemir”, iar clasele liceale la liceul „Spiru Haret” din Bucureşti. În timpul studiilor a locuit la casa din Capitală a familiei.
A debutat în 1927 în revista liceului, Vlăstarul, cu eseuri care au fost publicate în 1934 în volumul Mathesis sau bucuriile simple. În timpul anilor de liceu l-a avut ca profesor de matematică pe poetul Ion Barbu, o autoritate certă în domeniul literar.
După terminarea liceului, Constantin Noica s-a înscris la Facultatea de Filosofie şi Litere din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1931 cu teza de licenţă Problema lucrului în sine la Kant. La facultate l-a întâlnit pe profesorul Nae Ionescu care a adunat în jurul său şi a elevat o pleiadă de membri ai tinerei generaţii interbelice a literaturii şi gândirii româneşti ca Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Mihail Sebastian, Emil Cioran.
După facultate, între 1931 şi 1932, s-a înrolat şi a satisfăcut stagiul militar la Batalionul de Vânători de Munte din Sinaia, apoi s-a angajat ca bibliotecar şi a înfiinţat societatea culturală „Criterion”, la ale cărei întruniri a participat timp de aproape doi ani.
A urmat timp de un an cursurile Facultăţii de Matematică pe care mai apoi le-a întrerupt la sugestia profesorului său de matematică din liceu, Ion Barbu, care i-a spus că nu este construit pentru asta.
În 1934 s-a căsătorit cu Wendy Muston, o englezoaică pe care a cunoscut-o întâmplător într-o excursie, dând astfel peste cap planurile tatălui său, care dorea să-l însoare cu tânăra Cesianu, care provenea dintr-o familie bună. S-a mutat la Sinaia unde a început să traducă romanele poliţiste ale lui Edgar Wallace pentru editura Hertz. În anul următor s-a îmbolnăvit de tuberculoză, a fost operat şi a rămas cu un singur rinichi. În primăvara anului 1938 a plecat la Paris cu o bursă pe un an din partea statului francez.
Printr-o scrisoare trimisă de la Paris, Noica şi-a anunţat adeziunea la mişcarea legionară, determinat fiind de asasinatul lui CorneliuZelea Codreanu. În 1940 şi-a susţinut la Bucureşti lucrarea de doctorat şi a participat şi la alte acţiuni legionare, în presă prin revista „Adsum”, pe care a scris-o toată singur şi a publicat-o din bani proprii. Tot în acest an, Noica s-a dezis de mişcarea legionară ca urmare a asasinatului lui Nicolae Iorga şi a plecat la Berlin în calitate de referent de filosofie la Institutul Româno-German, unde i s-a cerut să scrie o istorie a filosofiei româneşti. Rămâne aici până în 1944, timp în care participă de mai multe ori la seminarul de filosofie a renumitului profesor Martin Heidegger. În perioada 1949 – 1958, are domiciliu obligatoriu la Câmpulung-Muscel, iar în 1958 Constantin Noica este arestat, anchetat şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică cu confiscarea întregii averi. Execută la Jilava 6 din cei 25 de ani de închisoare, fiind eliberat în august 1964.
Din 1965 se stabileşte în Bucureşti, unde va lucra ca cercetător la Centrul de Logică. Din această perioadă, Constantin Noica începe să organizeze seminarii private de filosofie la care participă o serie de colegi cercetători mai tineri, precum Sorin Vieru, Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu. Din 1975, se retrage la Păltiniş, în judeţul Sibiu, unde continuă dezbaterile în cercuri filosofice atrăgându-şi o serie de discipoli cunoscuţi sub denumirea de „Şcoala de la Păltiniş”. Se stinge din viaţă la 4 decembrie 1987, la vârsta de 78 de ani. Constantin Noica a fost înmormântat două zile mai târziu la Schitul Păltiniş, după dorinţa sa, slujba fiind oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu Î.P.S. Mitropolitul Antonie al Ardealului.
tableta de minte 