pot | tableta de minte

Autor :Vitalie Josanu

Mănăstirea Bisericani este un monument istoric din judeţul Neamţ oarecum vitregit de atenţia specialiştilor, fapt cauzat pe de o parte – strict în acest caz – de amplasamentul unui mare spital de pneumoftiziologie, înfiinţat în vremurile de tristă amintire, cât şi de conul de umbră în care diriguitorii culturii judeţene au lăsat cunoaşterea monumentelor medievale locale. Astfel, conştient sau inconştient, dacă primii au reuşit să aducă în prag de uitare o frumoasă şi veche mănăstire din munţii Neamţului, ceilalţi au înţeles că pot reconstitui mult mai confortabil o legitimaţie istorică a poporului român prin prioritizarea cercetărilor unor civilizaţii cât mai înstrăinate în „negura vremurilor”, până la care să nu aibă a năzui cenzura ideologică.

Acestea sunt principalele motive pentru care starea actuală a Bisericii „Bunavestire” – ceea ce a mai rămas din vechea Mănăstire Bisericani – prezintă o imagine deconcertantă din punctul de vedere al stării de conservare dar şi a moştenirii istorice recuperate. Începuturile refacerii vechii mănăstiri nu pare a fi tocmai cel firesc, deşi împrejurările şi condiţiile locului îndreptăţesc pe undeva alegerea făcută de călugări de a ridica o nouă mănăstire la aproape un kilometru în faţa vechiului amplasament pe care a „supravieţuit” Biserica – monument, cu hramul „Bunavestire” şi un fragment de zid de incintă ascunse în spatele corpurilor de clădiri ale spitalului spre care aleargă să se trateze bolnavii de TBC. Fondurile şi donaţiile – destul de consistente – au fost direcţionate spre noul amplasament al mănăstirii, în timp ce biserica veche a beneficiat de unele lucrări de igienizare şi degajarea molozului adunat în etapele de înfăptuire a proiectelor comuniste.

În virtutea atribuţiilor de serviciu, specifice „poliţiei de patrimoniu” – un domeniu nou impus în peisajul românesc graţie îngrijorărilor Uniunii Europene şi digerat greu de mulţi dintre administratorii obiectivelor clasate în patrimoniul cultural naţional sau chiar unii specialişti –, am avut posibilitatea de a intra în contact cu acest monument istoric. Astfel, în faţa Bisericii „Bunavestire” au fost identificate două inscripţii şi o bază de coloană cu soclu, expuse fără nici o măsură specială de protecţie. Inscripţiile, judecând într-o primă fază după formă şi câteva slove descifrate, reprezintă două pisanii slavone, una păstrată integral – cea mai veche, cu ultimul rând afectat dar care poate fi reconstituit –, cea de a doua fiind ruptă la jumătate, într-o stare de conservare precară şi dificil de descifrat.

Interesat de soarta acestora, în contextul în care deasupra intrării bisericii este încastrată o pisanie chirilică – care face referire la o etapă anterioară de construcţie – stareţul mănăstirii, părintele Serafim, a susţinut că aceste izvoare epigrafice au fost recuperate la insistenţa sa din molozul îngrămădit în văgăuna deschisă pe faţada de nord a bisericii, cu ocazia lucrărilor de reabilitare a obiectivului din perioada post 1990. Nu s-a arătat prea curios să afle ce informaţii tăinuiesc pisaniile îngropate de atâta vreme iar natura neîngrădită a început să îmbrace pietrele într-un nou văl al uitării, de această dată, într-o pânză de mătase verde.

Lectura inscripţiei păstrată integral a dezvăluit următorul mesaj:

În traducere:

$ Cu vrerea Tatălui, cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului

Duh, smeritul rob al lui Dumnezeu, pan Dumitraşco Buhuş şi cneaghinea sa Ileana

şi pan Dumitraşco Şoldan şi cneaghinea sa Safta au ridicat

acest mormânt în numele Sfintei Vestiri

a Domnului în zilele lui Moisă Voievod, în anul 1631 luna … 1 zile

După această lectură se impun câteva observaţii care vor trebui să fie avute totuşi în vedere în cadrul unei analize mult mai extinse, intervenţia de faţă având drept scop principal semnalarea izvorului epigrafic indedit. De remarcat aici faptul că pan Dumitraşco Buhuş nu este doar ctitor al unui turn din cadrul mănăstirii, ci şi a bisericii principale într-o etapă de refacere totală. Este vorba aici despre o ctitorie, cu destinaţia de necropolă, a două familii boiereşti înrudite. Aceasta ar rezulta din utilizarea termenului de , adică “gropniţă” şi ar duce la concluzia că biserica anterioară adăpostea mormintele acestor boieri. Desemnarea unei biserici cu termenul de « gropniţă » constituie un caz insolit pentru ctitoriile din Moldova şi din acest motiv, admis cu reticenţă. Este practic singura situaţie oarecum confunză dar se prezintă aici şi fotografia executată după izvorul epigrafic invitând la decriptare şi alţi cunoscători în domeniu.

Ultimul rând al pisaniei a prezentat mai multe dificultăţi de lecturare, inscripţia fiind spartă marginal, însă reconstituirea a fost posibilă după hastele păstrate parţial şi după unele slove întregi. Ceva mai multe dificultăţi au fost întâmpinate la citirea văleatului şi a lunii, acestea aflându-se în sectorul cel mai afectat. Datarea propusă, anume leatul 7139 = 1631 a fost ales după anul de zidire a turnului de la Mănăstirea Bisericani, atribuit lui Dumitraşco Buhuş şi după numele voievodului pomenit în pisanie.

Se oferă mai jos şi traducerea inscripţiei chirilice aflate în prezent deasupra intrării în Biserica « Bunăvestire » a Mănăstirii Bisericani:

Această sfântă biserică ce se prăznuieşte

Bunavestire fiindu întâi zidită

de Ştefan vodă sin Bogdanu vo-

dă din leat 7020 (1512) şi fiindu învechită şi

pornită spre răsipire s-au prefăcută

din timilie de iznoavă cu agiutoriul

şi mila lui Dumnezeu prin osârdie

şi cheltuiala ctitorilor în

zilele luminatului domnul nostru

Costantin Dimitrie Moruzu voevoda

prin silinţa şi osteneala