Arhive pe etichete: straja

CETATEA SOROCA ASEDIATĂ DE ARHEOLOGI

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Basarabia, istorie, monumente istorice, Uncategorized

O istorie a muzicii militare

                     La 1 iulie 1831, prin Regulamentul Organic ia naștere la Iași, în cadrul “Strajei Pamântesti”, prima fanfară militară, atestată odată cu apariția celor dintâi regulamente militare, în care sunt consemnate prevederi privind prezenta și numarul ostașilor muzicanți. În 1830 este înființată Armata Natională permanenta, numita de contemporani “Straja Pamânteasca”. În primavara anului 1831 au aparut cele dintâi regulamente militare în care sunt consemnate prevederi privind prezenta si numarul ostasilor muzicanti care intrau în componenta celor trei regimente înfiintate în 1830 în Tara Româneasca. Deci, începând cu anul 1831, în documentele de constituire si angajare a efectivelor armatei sunt prevazuti si “muzicantii”, fapt ce atesta atentia acordata de oficialitatile militare acestei categorii de ostasi.

În anii ce au urmat, muzicile militare au constituit o prezenta permanenta la sarbatori nationale, manifestari social-politice, culturale si nu în ultimul rând, în momentele fierbinti ale zbuciumatei noastre istorii. În tumultul revolutiei de la 1848 din Tarile Române, fanfarele erau prezente în mijlocul poporului amplificând entuziasmul acestuia pentru realizarea idealurilor avansate ale vremii.

O prezenta activa au avut-o formatiile de fanfara si în perioada înfaptuirii unirii Principatelor Române din 1859, când “cu Hora Unirii îl primea muzica militara pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza”. În 1867, în cadrul Ministerului de Razboi se instituie functia de “inspector general al muzicilor militare”, functie în care este numit seful de muzica clasa I, capitan Eduard Hübsch.

În perioada de dupa razboiul de independenta, avându-se în vedere numarul relativ mic de muzici militare, prin Decizia ministeriala nr. 114 din 25 iulie 1880, s-a hotarât ca la fiecare regiment de dorobanti sa se constituie câte o muzica militara sub denumirea de “fanfara”.

Începând cu 26 mai 1895, la conducerea muzicilor militare, în functia de inspector este numit Iosif Ivanovici, autor al celebrului vals “Valurile Dunarii”. El a înzestrat muzicile militare cu instrumente noi, repertoriu valoros si divers, sprijinind în acelasi timp, activitatea de pregatire a viitorilor instrumentisti militari.

La 10 octombrie 1936 ia fiiţă ,,Şcoala elevilor muzicanţi”  institutie menita sa asigure pregatirea si formarea personalului muzicilor militare. La timpul respectiv, aceasta scoala a constituit prima forma de învatamânt muzical preuniversitar din tara noastra. In paralel cu perfectionarea organizatorica si în plan profesional a muzicilor existente la 15 iunie 1954, are loc un eveniment cu largi rezonante: ia fiinta o formatie etalon, unicat în armata si în tara  – Muzica Reprezentativa a Armatei.

(sursa brailachirei.wordpress.com)

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Carnet şcolar carlist

Carol al II-lea al României – portret din 1939, pentru coperta revistei britanice „Time”.

  

        Cu siguranţă, mulţi dintre voi au fost la un moment dat Şoimi ai Patriei sau Pionieri. Totuşi, organizaţiile de tineret nu au fost inventate la noi ţn ţară de regimul comunist. Încă de la începutul secolului XX, există în România Legiunea Cercetaşilor, al cărei comandant era A.S.R. Principele Carol al României, viitorul Rege Carol al II-lea.

     Vremurile au trecut, iar în 1930, Carol îl înlătura de la Tron pe fiul său minor, Mihai, şi devine Regele Carol al II-lea al României. De-a lungul domniei de 10 ani, a înfiinţat o organizaţie celebră în epocă – Straja Ţării. Recent, am găsit un document interesant care arăta până unde se mergea cu înregimentarea copiilor şi tinerilor.–>

Deşi anii ’30 au constituit o perioadă de înflorire pe toate planurile, nu se pot trece cu vederea accentele dictatoriale ale monarhului. Într-o Europă definită, la acea dată, de Germania lui Hitler şi Italia lui Mussolini, tentaţia dictaturii era mare.

Grup de străjeri împreună cu Comandantul lor, care îl copia până la mustaţă pe Rege.

In 1935, Regele României a înfiinţat Organizaţia Straja Ţării (OST), în care trebuiau înscrişi toţi copiii şi tinerii. Nu voi detalia istoricul organizaţiei, deoarece este un articol cuprinzător pe Wikipedia (în engleză).

În Capitală, pe stadionul ANEF (fost ONEF, ulterior Republicii în perioada comunistă), din Dealul Arsenalului, aveau loc serbări în care cultul personalităţii pentru Rege devenise un obicei. Tinerii scriau cu corpurile lor „Carol 2”, după care se rearanjau astfel încat de sus, să se vadă monograma Regelui. Acesta urmărea, alaturi de fiul sau, festivitatile de la tribuna oficială. Stadionul ANEF a fost demolat de Ceauşescu în anii ’80 pentru a face loc Casei Poporului.

Odată cu Constituţia din 1938, se consfinţea un regim de autoritate monarhică (unii îi spun „dictatura regală”), în care toata puterea era concentrata în mainile Regelui, iar singurul partid permis de lege era cel regal, adică Frontul Renaşterii Naţionale (FRN). Străjerii şi strajeriţele, acum grupaţi într-o organizaţie paramilitară, erau educaţi în acest sens. Cercetaşii au fost înglobaţi în Straja Ţării.


Înregimentarea în masă a copiilor este ilustrată perfect în două fotografii din arhiva revistei „Life” (1940). La acea dată, sovieticii nu daduseră ultimatumul, iar Basarabia era încă a României. La Chişinău exista, desigur, o filială a Organizaţiei Strajei Ţării. Sub pavilionul regal cu stemă, copiii dădeau salutul român (similar cu cel fascist), după care cântau „Trăiască Regele!”.

Pe lângă uniforma, străjerii trebuiau neaparat să poarte o insignă cu sigla organizaţiei.

Carnetele şcolare (carnetele de elev/de note) din acea perioadă aveau pe coperta poza monarhului – „Marele Străjer” – şi doi copii care îl salutau. Era trecuta şi deviza Strajei Ţării: „Credinţă şi muncă pentru Ţară şi Rege”.

Ce m-a uimit şi mai mult a fost însă conţinutul carnetului. Practic, nu era niciun aspect din viaţa copilului care să nu fie consemnat de învăţător sau Comandantul regional al Străjerilor.

Elevul trebuia să-i cunoască şi pe mai-marii educaţiei, respectiv Ministrul şi Subsecretarul de Stat, ale caror portrete se regăseau în carnet. Urmatoarele trei seturi de pagini sunt foarte interesante, prin prisma informaţiilor care se cereau a fi completate acolo:




Nu putea lipsi „Crezul Străjerului”, fundamentul existenţial al Organizaţiei.

In fine, indicatiile de la urma instruiau invatatorul cum sa procedeze in continuare.

Ca şi în cazul regimurilor de extremă dreapta din Germania şi Italia anilor ’30, populaţia tânără era sortată pe criterii de sănătate şi aspect. De asemenea, o cât mai bunş cunoaştere a celor mai mici aspecte din viaţa individului sporea controlul Statului asupra persoanei respective.

În Epoca de Aur, pionierii aduceau prinosul de recunostinţă Conducătorului iubit.

Comuniştii au copiat modelul Străjerilor lui Carol al II-lea, în cazul Şoimilor Patriei şi Pionierilor, iar mai târziu, Ceauşescu a copiat cultul personalităţii pentru Conducător şi mai mult, l-a amplificat la proporţii fără precedent în istoria României.

sursarezistenta.net

Un comentariu

Din categoria istorie, Uncategorized