Trei muzee pe care vizitându-le ţi se face părul măciucă!

    Aerul pestilenţial din jurul spânzurătorilor, ţipetele de agonie ale celor traşi pe roată şi mulţimea adunată ca la spectacol, toate acestea sunt imaginile fragmentare ale unui episod de tortură din anii întunecaţi ai Evului Mediu. Am ales trei dintre muzeele care aduc încă publicului fragmente din acele imagini cotidiene din perioadă mai sus menţionată: Praga, Amsterdam şi Roma

Tortura nu exista fără un scop anume. În istoria omenirii au existat numerose momente în care scopul a scuzat mijloacele. De la faraoni pana la preşedinţi, tortura a fost instrumentul principal de aflare al unor informaţii secrete sau de pedepsire pentru păcate capitale.Prin Praga la muzeul Terorii

Muzeul se găseşte imediat după ieşirea de pe Podul Carol, la intrarea în Mala Strana, centrul vechi din Praga. Cu intrarea într-un gang şi dispus pe 3 etaje ale unei clădiri vechi de pe malul Vltavei, Muzeul Instrumentelor de Tortura Medievală din Praga are vreo 60 de exponate, însoţite de explicaţii multilingve. Majoritatea exponatelor au şi manual de utilizare (reproduceri după desene medievale), după care îţi dai seama ce poate face instrumentul din faţa ta. Pe măsură ce citeşti explicaţiile, te uiţi şi la imagini şi mai măsori o dată dimensiunile ţepilor, ale dinţilor vreunui ferastrău relaxarea începe să pălească.  Încet, încet, parca simţi ţepii şi cam cum ţi-ar putea sfâşia în o mie de moduri carnea şi oasele oribilele instrumente.

Pot fi admirate în cadrul colecţiei: tortura cu apă, în care “victima” era fortaţa să bea foarte multă apă, apoi era întoarsă cu capul în jos, pentru ca greutatea lichidului să îi apese pe diafragmă;
– sfărâmarea genunchilor, un cadru cu ţepuse ascuţite de lemn care străpungeau din laterale rotulele, pe măsura ce cadrul era strâns de călău;
– tragerea în ţeapă, fie pe o ţeapă propriu-zisă, fie pe ceva mai elaborat ca procedura sau până la moartea propriu-zisă, scaunul lui Iuda, în care victima era înfiptă într-o piramidă;
– imobilizarea în cele mai dureroase poziţii, care provoaca spasme musculare, ducând la auto-mutilare sau auto-strangulare;
– spărgătoare de capete, similare cu spărgătoarele de nuci, doar că nuca nu simte cum îi crapă dinţii, nici cum îi curge creierul pe nas.
– zgardă cu tepuse şi lesă pentru eretici, vrăjitoare şi alţi condamnaţi;

– patul cu ţepi;
– para pentru dilatarea gâtului, a anusului sau a vaginului;
– masca ruşinii, cu care erai forţat să te plimbi prin târg, în văzul lumii; ca să fie totul mai interesant, aveai ochii acoperiţi, cu excepţia unei găurele minuscule şi căluş în gură.

Taurul incandescent de la Roma

Muzeul instrumentelor de tortură din Praga este într-adevăr interesant, dar obiectele pe care le puteţi vedea aici nu reprezintă chiar toate instrumentele folosite de-a lungul timpului în cadrul acestui proces oribil de chinuire până la moarte a victimei.

Muzeul Torturii din Roma, amenajat intr-o veche închisoare, pentru a fi şi mai autentic deţine şi alte obiecte ce completează imaginea şi imaginarul despre celelalte epoci. Obiectele sunt expuse cronologic, de la aparaturi medievale până la cele “moderne”. Muzeul se numără printre puţinele din lume care prezintă o istorie a torturii şi a criminalităţii.

Printre pisele de rezistenţă ale muzeului se numără şi “taurul de foc”. Acest instrument de tortură a fost conceput în secolul al VI-lea înainte de Cristos pentru tiranul sicilian Falaride. Din acest motiv instrumentul mai poartă numele de “taurul lui Falaride”.

Oamenii erau asezaţi goi pe acest taur din metal. Apoi sub taur se aprindea un foc până când taurul devenea incandescent. Astfel, victima avea parte de o moarte lentă şi era conştientă de tot ce i se întâmpla. Instrumentul era unul dintre cele mai “populare” în antichitate. Era folosit îndeosebi pentru uciderea martirilor creştini.

Un instrument celebru de ucidere foarte bine conservat în muzeul de la Roma este ghilotina. Aceasta a fost introdusă în secolul al XVIII-lea de Revoluţia Franceză şi a fost folosită de mii de ori, până în anul 1870. Ghilotina era şi un instrument pentru pedeapsa cu moartea.  Într-o perioadă în istoria medievală decapitarea a fost rezervată exclusiv aristocraţilor, muritorii de rând erau executaţi prin dezmembrare, tragere în ţeapă şi spânzurare. De la Revoluţia Franceză acest drept de a muri al aristocraţilor, conform principiilor revoluţionare, a fost şi el liberalizat.

Muzeul Torturii din Amsterdam

Aflat nu departe de vestita piaţă de flori, pe partea stângă a canalului Singel, Muzeul Torturii din Amsterdam este unul dintre cele mai frecventate şi mai neobişnuite muzee din Europa. Poate mai puţin înfricoşător decât muzeele cu aceeaşi tematică din Roma sau Praga, acesta impresionează prin atmosfera întunecată, sugerând o justiţie criminală a cărei trăsătura specifică era cruzimea. Aici sunt prezentate incredibilele şi înfiorătoarele elemente de tortură a oamenilor, nelipsite fiind funiile, cuiele, anumite greutăţi, cuţitele, toate creând ingenioase maşinării de produs suferinţă.

Mulţimea exponatelor, adunate nu doar din Olanda, ci şi din alte ţări europene, sau şi mai îndepărtate, arată realitatea cumplită a unor practici considerate legale şi recunoscute ca atare din Evul Mediu până în epocile moderne. Explicaţiile sunt scrise nu doar în olandeză, ci şi în câteva limbi de largă circulaţie, astfel încât sa nu existe niciun dubiu privitor la folosirea instrumente. Acestea erau utilizate cu precadere de inchiziţie, dar şi de tribunale civile sau militare în vremuri de revolta, de convulsii sociale, exprimarea liberă a opiniilor fiind absolut interzisă.

Aproape în fiecare oraş european exista un “stâlp al infamiei” şi de aceea obiectul este expus în muzeu ca unul făcând parte din viaţa de fiecare zi. Un instrument îngrozitor, folosit pentru pedepsirea ereticilor era “spărgătorul de creiere”, un fel de tirbuson introdus în craniul condamnaţilor, moartea survenind instantaneu.

Un alt exponat celebru al muzeului este Scaunul Inchiziţiei. Acesta era un jilţ de fier în întregime tapetat cu multe, foarte multe cuie ascuţite. Condamnatul era aşezat aici şi prins în chingi metalice în vreme ce cuiele îi intrau adânc în carne. Nu putea face nicio mişcare pentru ca îşi amplifica durerea. În acelaşi timp cuiele astupau găurile şi nu lăsau sângele să curgă, suferinţa devenind insuportabilă. Cel care, în ciuda supliciului, reuşea să scape cu viaţă, murea în urma infecţiilor.

De fapt scopul torturii nu era întotdeauna acela de a-i ucide pe cei vinovaţi (a se înteşege şi eretici), ci de a-i face să sufere cât mai mult. Cleştii încinşi în foc, bicele, cuţitele de tot felul păreau aproape jucării pe lângă instrumente sofisticate, ca paturile de tortura prevăzute de asemenea cu cuie şi amintind în modul cel mai dureros de legendarul pat al lui Procust. Vrajitoarele păreau preferatele acestor judecători. Smulsul unghiilor şi proba focului făceau parte dintre ordăliile obişnuite şi pereţii muzeului sunt acoperiţi de gravuri reprezentând asemenea scene.

O execuţie preferată în perioada medievală consta în atârnarea condamnatului cu capul în jos în vreme ce un cuţit special, coborât lent din tavan începea să-l spintece în două. Era o moarte lungă şi dacă am spune chinuitoare nu am putea exprima intregul adevăr. În comparaţie cu acest cuţit ucigaş, ghilotina, prezenta şi ea în muzeu, ţi se pare aproape umană. Atmosfera este completată de costumele sinistre ale judecătorilor şi călăilor, costume care par desprinse dintr-un film de groază.

Celor mai bine de 500 de ani de teroare li se adaugă şi alte grozavii mult mai apropiate de vremea noastră pentru că sunt evocate în muzeu şi ororile lagărelor naziste şi ale unor închisori care au urmat acestora. Ce transmit aceste muzee nu e doar teamă, ci şi o puternică aducere aminte a ceea ce putem produce noi oamenii semenilor noştri.

( sursa:turismistoric.ro )

Cea mai veche aşezare neolitică din ţară descoperită pe tronsonul IV al autostrăzii Sibiu-Orăştie

          Cea mai veche asezare neolitica din tara a fost descoperita de arheologi pe tronsonul IV al autostrazii Sibiu-Orastie, in zona localitatii sibiene Cristian.
  Directorul Muzeului Brukenthal, Sabin Luca, sustine ca ea a fost intemeiata de primul val de agricultori care au migrat din Orientul Apropiat. Sabin Luca, directorului Muzeului National Brukenthal, institutie care a coordonat lucrarile de cercetare arheologica de pe tronsonul IV al autostrazii Sibiu-Orastie, a prezentat, miercuri, intr-o conferinta de presa, o parte din descoperirile facute intr-unul dintre cele noua situri de pe traseul viitoarei autostrazi.„> Potrivit acestuia, in apropierea localitatii Cristian din judetul Sibiu, la patru metri de la suprafata solului – o adancime neasteptata pentru arheologi, a fost descoperita cea mai veche asezare neolitica din Romania, aceasta apartinand primului val de agricultori din istoria Europei, care au migrat din Orientul Apropiat, peste Balcani.

“Toate cele noua situri cercetate au dat materiale arheologice de exceptie. Din ele putem sa facem un muzeu, avem mii de obiecte restaurate sau in curs de restaurare, avem observatii inclusiv de arhitectura, lucram ca un muzeu european, ba as indrazni cam peste nivelul multor muzee din Europa. De ce e important acest sit (situl Cristian – n.red.)? Am descoperit in sit un lucru pe care toata lumea il considera ipotetic, cel putin pe teritoriul Romaniei, si anume prima faza, cea mai veche faza, cel mai vechi moment in care au aparut purtatorii tehnologiilor neoliticului, adica momentul in care, in urma unei schimbari climatice majore, oamenii din Orient, din Anatolia, cel mai aproape de noi, au inceput sa colonizeze aceasta zona, peste o populatie de vanatori si pescari. (…)  Acestia au venit cu tehnologiile de supravietuire din Orient, ei stiu sa isi construiasca la suprafata case si sa constituie asezari din mai multe locuinte, vin cu o tehnologie de ingropare, au un anumit rit si ritual din Orient, isi ingroapa intentionat mortii, constituie primele necropole, cimitire”, a explicat Sabin Luca.

         El a adaugat ca, pentru “fundarea rituala” a acestei asezari, a fost realizat un sanctuar format din gropi in care au fost depozitate vase ceramice, in total fiind aproximativ 60 de piese. Acestea se alatura celor 18.000 de fragmente ceramice descoperite in locuinte, care urmeaza sa fie restaurate.

Printre obiectele gasite: “o masca, cea mai veche din Europa cel putin”

Printre obiectele gasite, cele mai importante sunt o masca, “cea mai veche din Europa cel putin”, catalogata de el ca “o descoperire epocala”, si cel mai vechi vas cu doua guri cunoscut.

“Populatia aceasta are un cult constituit, au sanctuare, cunosc ceramica, spre deosebire de populatia locala. Cunosc uneltele din piatra slefuita, au o plastica in lut, pornind de la figurine, si aici avem un exemplu unic in Europa, aceasta masca. (…) Prin tipologia ei, aceasta masca vine cel putin din Anatolia, unde sunt aceste figurine cu ochi asa-numiti boabe de cafea, este un argument pentru vechimea acestei piese, de 8.000 de ani. (…)

Ei au facut un camp de gropi, pe care l-am descoperit aproape in intregime, in care exista unul, doua, trei vase,

este cea mai mare colectie de vase din prima faza a neoliticului din Europa.Acest sanctuar de gropi semnifica pentru ei ceva, noi niciodata nu vom putea descifra ce, in adevaratul sens al cuvantului, semnifica consacrarea acelui loc. Piesa centrala a acestei consacrari este acest vas, care tipologic este unic. Deja am facut analize, pentru ca am constatat ca e ceva in interiorul vasului. Analizele facute la Institutul de Fizica de la Magurele au dus la constatarea ca e cea mai veche vopsea cunoscuta in istoria lumii.Amanuntele vor fi publicate, dar oricum este o descoperire naucitoare si va face voga in lume. Acest vas avea o pozitie centrala pe axul campului ritual”, a explicat directorul muzeului Brukenthal.La un moment dat, probabil din cauza unui conflict, populatia de agricultori a parasit asezarea de la Cristian. Mortii au fost ingropati in case, fiind descoperite opt schelete, iar casele au fost rasturnate peste cadavre si asezarea a fost abandonata.

“Aceasta asezare este nederanjata de altii, peste ei nu a mai locuit nimeni 8.000 de ani. Aceasta este marea sansa, ca nu a mai venit nimeni sa ii deranjeze”, a conchis Luca.

(sursa: cotidianu)