Arhive pe etichete: 2012

Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău de Ziua României 2012

 

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria Basarabia, evenimente, Uncategorized

Câteva secvenţe de la simpozionul internaţional ~200 de ani de la răpirea Basarabiei~

    Unul dintre invitați, prof. doctor Ion I. Berghia  membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, preşedinte al  Asociaţiei Culturale Pro Basarabia şi Bucovina  este  fondatorul  și coordonatorul  revistei „Dor de Basarabia” (mai jos ediția cu nr.  34  a revistei ce amintește de simpozionul de la Tg.Neamț).

Mai multe despre această revistă ne spune însăși fondatorul ei în interviul dat agenției de presă  AȘII ROMÂNI :

Un basarabean la Iaşi-Liliana Moldovan în dialog cu Ion Berghia

01ion_berghia

L.M.: – Stimate domnule profesor doctor Ion Berghia, sunteţi fondatorul şi coordonatorul revistei „Dor de Basarabia”. Care este povestea acestei publicaţii şi ce rol îndeplineşte ea în peisajul presei culturale român

I. B.: – Revista ,,Dor de Basarabia” apare la Iaşi din martie 2006 şi are o poveste modestă ca ea însăşi, cu obiective la suprafaţă, însă cu rădăcini adânci, cu o ţintă clară şi bine determinată: apropierea spirituală a fraţilor despărţiţi fără voia lor care să grăbească reîntregirea neamului. Revista a fost întemeiată pentru că i-am simţit necesitatea existenţei. Pentru că sintagma UNITATE NAŢIONALĂ mă preocupă nu de ieri sau de alaltăieri. Pentru că sunt profesor de română cu suficient de multă experienţă la o catedră universitară, cu un arsenal ştiinţific înfrăţit cu tainele limbii noastre şi, prin urmare, pot fără ajutorul altcuiva să redactez un material, să corectez un articol, să discut cu un copil ori cu un om matur ca apoi să-i transpun gândurile pe hârtie, astfel prin exemplu personal autoobligându-mă să fiu model pentru miile mei de discipoli-filologi care luminează mintea şi sufletul românilor din Republica Moldova, România, Ucraina etc. Spre deosebire de multe altele, revista noastră nu e una comercială, nu ţine de vreun partid politic din Ţară sau din Basarabia, nici de vreun serviciu secret de undeva, nici de vreun patron încăpăţinat ori mogul… din care motiv vede lumina tiparului când poate, în pofida faptului că are o menire nobilă. Cât despre rolul acestei publicaţii în peisajul presei culturale româneşti, menţionăm că, de la primul ei număr până în prezent, ea e singura de felul său în România care conţine preponderent materiale despre românii basarabeni (dar şi despre cei din nordul Bucovinei, din Transcarpatia, din Transnistria, din sudul Basarabiei propriu-zise – astăzi în componenţa Ucrainei etc.), încercând sensibilizarea cititorului vizavi de valorile noastre naţionale purtate de cei de-o limbă, istorie şi simţire cu noi oriunde s-ar afla ei; abordează permanent problemele ocrotirii memoriei înaintaşilor unionişti ş. a. de care majoritatea presei din Ţară continuă cu încrâncenare să fie departe.

L .M.: – Cui se adresează revista şi care sunt criteriile după care vă alegeţi colaboratorii?

I.B.: – După cum reiese şi din subtitlul ei, „Periodic de răspândire a cunoştinţelor despre neamul înstrăinat”, revista este destinată în special cititorului din dreapta Prutului. Reîntregirea neamului nu este posibilă doar cu vrerea unei părţi a lui. În România zilelor noastre există mulţi oameni de aleasă valoare, buni patrioţi şi buni români, cu suflet unionist, cu dragoste şi înţelegere, gata oricând să le vină în ajutor conaţionalilor uitaţi de decenii după frontiere. Dar mulţi sunt şi ceilalţi: unii indiferenţi, alţii cu alte priorităţi, alţii considerându-se buricul pământului… Ba există şi de acei care îi umilesc mereu pe românii din stânga Prutului şi din dreapta Tisei cu fiece ocazie şi la diferite niveluri. La nivel academic, de pildă, cunosc zeci de asemenea cazuri, printre cei „miluiţi” fiind şi eu însumi. La alt nivel, poftiţi la Iaşi să fiţi martoră cum o bătrânică basarabeancă sosită aici cu ceva de vânzare e obligată de un oficial amărât să-i cumpere acestuia – desigur din contul ei – 2 kile de cartofi ori de roşii dacă vrea ca el s-o lase să-şi vândă marfa în acea piaţă. Nu dau exemple cu inşi agramaţi, certaţi cu bunul simţ şi cu cel al limbii, dar cu venituri enorme care îi aburcă peste noapte în tagma scriitorilor, a universitarilor, în cea a slujitorilor artelor plastice etc. şi care, după ce se văd cocoţaţi acolo, încearcă să-i înveţe pe alţii ceea ce ei înşişi nu ştiu! Nu amintesc de parlamentari, de alţi demnitari de trei lei vechi pe care îi doare în cot reîntregirea tuturor românilor. Nu pomenesc de acei care vorbesc despre Basarabia şi basarabeni în cele mai sumbre culori, fără să fi făcut ceva pentru acel colţ de ţară, iar uneori – fără să fi fost măcar o dată dincolo de Prut… Aşadar, încercăm să ajungem cu revista şi la conştiinţa confraţilor care nu ne cunosc pentru a-i ajuta să ne vadă altfel. Principalii şi fidelii noştri cititori însă rămân, deocamdată, mai mulţi membri ai filialelor Asociaţiei Culturale Pro Basarabia şi Bucovina din Ruşeţu (Buzău), Oneşti (Bacău), Satu Mare, Vatra Dornei (Suceava), Brăila, Piatra-Neamţ, Sighetul Marmaţiei (Maramureş), Dângeni (Botoşani), Craiova, Oradea, bineînţeles din Iaşi, din R. Moldova etc. Deocamdată, deoarece ACPBB din România nu funcţionează (şi înclinăm se credem că nici nu a funcţionat vreodată!) ca un sistem, ca un tot unitar, iar fără o urgentă însănătoşire, fără implicarea în activitatea ei a unor personalităţi de cea mai înaltă probă va dispărea nu peste prea mult timp! În legătură cu colaboratorii revistei: nu noi îi alegem pe ei, ci ei ne aleg pe noi şi atunci când viziunile noastre sunt în consonanţă împingem carul împreună, în aceeaşi direcţie.

L. M.: – Ce perspective are viitorul presei culturale româneşti din ţară? Dar cel al presei respective din Republica Moldova? Pot ele contribui la consolidarea interesului cetăţenilor din Moldova pentru cultura şi limba română?

I. B.: – Despre perspectivele presei culturale româneşti din Ţară mă abţin să mă pronunţ în acest dialog, pentru că mi-ar trebui mai mult spaţiu pentru a răspunde la întrebare, dar şi o documentare reactualizată. În altă ordine de idei, cu mici excepţii, presa culturală românească din Ţară nu contribuie la consolidarea interesului cetăţenilor din Moldova pentru cultura şi limba română din simplul motiv că ea lipseşte în spaţiul geografic dintre Prut şi Nistru. Dacă şi se strecoară câte o revistă, câte un cotidian, aceasta se datorează unor profesori, scriitori, savanţi care merg în excursie sau în deplasare dincolo. De remarcat că acest fenomen are loc de decenii, în timp ce – tot de decenii! – presa de limba rusă circulă prin R. Moldova mai ceva ca la ea acasă: o găseşti în cantităţi enorme şi la un preţ simbolic sau gratuit în trenuri, autobuze, în sute de chioşcuri din stradă, de la facultăţi etc., etc. Cât priveşte rolul presei culturale româneşti ce apare în Republica Moldova (în frunte cu „Literatura şi arta”), acesta este evident şi consistent la capitolul Consolidarea şi sporirea interesului cetăţenilor moldoveni pentru cultura şi limba română. Ca să vă convingeţi de veridicitatea afirmaţiilor mele, mergeţi prin şcolile de toate treptele din R. Moldova şi realizaţi un chestionar în legătură cu acest lucru, precizaţi câţi abonaţi are cutare sau cutare publicaţie în limba română din Basarabia, în pofida faptului că acolo lumea trăieşte din salarii cu mult mai subţiate decât în Ţară. Totodată, fenomenul mai depinde de măiestria publiciştilor, de posibilităţile financiare ale colectivelor respective şi nu rareori – de atitudinea guvernanţilor faţă de aceste publicaţii. Într-un cuvânt, omul sfinţeşte locul. Iar sfinţirea automat e urmată de cultură şi de o limbă îngrijită ele, de regulă, coincizând cu aşteptările românilor basarabeni care se respectă.

L. M.: – Credeţi că vocea jurnaliştilor români este suficient de puternică şi se face auzită de către oficialităţile de la Bucureşti atunci când apar încălcări ale drepturilor românilor din Moldova?

I. B.: – Nu cred, ci consider cu tărie şi în cunoştinţă de cauză că atunci când apar încălcări ale drepturilor românilor din Moldova, ca şi atunci când basarabenii se bucură de frumoase realizări în diverse domenii ale activităţii ştiinţifico-didactice, economice, social-culturale etc. vocea majorităţii jurnaliştilor români de pe Dâmboviţa, Bahlui, Mureş, Olt, Argeş etc. este fie una de raţă mută care în loc să emită sunete doar sâsâie, fie că e gâtuită cu totul, încât nu se aude de pe un mal al Prutului pe celălalt mal, iar Bucureştiul – lucru cunoscut – e cu mult mai departe…

L.M.: – Cum contribuie presa culturală românească la îndepărtarea mentalităţilor referitoare la falsa limbă moldovenească şi ce rol joacă învăţământul universitar moldovenesc în acest sens

I.B.: – Presa respectivă este ca un clopoţel care sună alarma sau cheamă la deşteptare, iar învăţământul universitar este lecţia, acţiunea propriu-zisă a deşteptării, locul unde se munceşte până la istovire, unde generaţiile de studenţi sunt luminate în cel mai deplin sens al cuvântului. Bineînţeles, dacă au noroc de un profesor de onoare. Am avut şi colegi de serviciu în cadrul diferitelor instituţii care atunci când mergeam cu studenţii şi cu familia în Piaţa Marii Adunări Naţionale se ascundeau prin sălile de curs sau prin birourile şefilor, care la diferite şedinţe se zborşeau la mine împreună cu mai marii acelor timpuri pentru că am cutezat să ies în piaţă, iar astăzi mulţi dintre ei se cred personalităţi importante. Marea majoritate însă a cadrelor universitare basarabene, ca şi cele preuniversitare, a fost şi a rămas fidelă cauzei limbii şi istoriei noastre româneşti, aceeaşi atitudine cultivând şi discipolilor.

L.M.: – În anul 2000, v-aţi stabilit la Iaşi, ca profesor la Universitatea „Al. I. Cuza” din localitate. Cum a fost integrarea în mediul universitar ieşean, cum v-au primit colegii universitari? Dar tinerii studenţi?

I.B.: – Într-adevăr, în 2000 am devenit profesor asociat la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi. Deşi nu aveam viză de reşedinţă în capitala spirituală a Ţării, senatul celei mai vechi instituţii superioare de învăţământ românesc mi-a aprobat angajarea. Naam avut probleme nici cu conducerea universităţii, nici cu profesorii de certă valoare, nici cu programa sau cu materia de predat, nici cu disciplina muncii. Mai delicat a fost cu colegii care se uitau la mine precum în alte ţări muncitorii băştinaşi cu o pregătire superficială care se tem de concurenţă se uită la muncitorii români calificaţi. Fără a insista asupra acestei pagini din viaţa mea, vă destăinuiesc doar un caz: un şefuleţ de-o şchioapă, cu specializare nefilologică mi-a spus că nu pot preda limba română la Universitatea „Al. I. Cuza” din motivul că sunt basarabean, deşi ştia că mi-am dat doctoratul în filologie la Bucureşti. Despre situaţia respectivă şi despre altele asemănătoare sper să scriu o carte, mai ales că deja sunt tânăr pensionar: să ştie şi alţii la ce nivel a ajuns frăţietatea românească, nu fără ajutorul sârmei ghimpate, dar şi al prostiei umane. Cât despre studenţi, nu a existat nici măcar un an de când locuiesc în Iaşi ca grupuri întregi să nu vină cu uratul acasă la mine. Aşa au procedat şi foştii mei studenţi din Bălţi sau din Chişinău la timpul respectiv. Periodic, ne revedem cu unii dintre ei. Şi dacă atunci când locuiam peste Prut veneam cu discipolii mei în România, apoi, cu trecerea anilor, lucrurile s-au inversat: cu cei de aici am mers de multe ori dincolo.

L. M.: – Faceţi parte din rândul unor talentaţi epigramişti şi aţi publicat cărţi de epigrame. Câtă filozofie sau cât sâmbure de adevăr ascund vorbele de duh închise în graniţele unei epigrame?

I.B.: – Vă voi răspunde pe lungimea de undă a unei astfel de creaţii: filozofia şi sâmburele de adevăr ascunse de o epigramă sunt direct proporţionale cu experienţa de viaţă, cu gradul de înţelepciune, cu măiestria şi cu dispoziţia creativă a autorului celor patru versuri.

L.M.: – Credeţi că tineretul de azi mai este interesat de literatura epigramistică şi gustă acest gen literar?

I.B.: – DA! Mă refer la tineretul care e prieten cu literatura. Cunoscând foarte bine şcoala de peste Prut, eu merg frecvent dincolo singur sau însoţit de anumiţi colegi de condei, inclusiv de epigramişti. Vă îndemn să veniţi cu noi, să faceţi constatările la faţa locului.

L. M.: – Pentru a nu ne îndepărta de palierul epigramistic, v-aş ruga să încheiaţi dialogul nostru cu o epigramă adresată românilor care trăiesc la Nurenberg, în Germania.

I. B.: – Un catren cu nuanţe epigramatice, cu plăcere!

Soluţie

La Cluj străine limbi aud de merg,

La Bălţi şi astăzi rusa-ncă-i stăpână;

Îmi cumpăr un bilet spre Nurenberg:

Acolo, sigur, pot vorbi-n română…

L.M.: – Vă mulţumesc.

I.B.: – Şi eu vă mulţumesc.

 

A consemnat Liliana Moldovan

 

Scrie un comentariu

Din categoria Basarabia, evenimente, istorie, simpozion, Târgu Neamţ, Uncategorized

“Zilele oraşului” Târgu Neamţ 2012 – concert Vunk

   

       Cei de la   Vunk  au trecut prin nişte momente dificile deoarece una dintre dubele care transporta echipamentul formaţiei a luat foc.  Din fericire, toată lumea a scăpat nevătămată şi după cum aţi văzut Vunk au reuşit, să susţină fără nici o problemă concertul.  Incendiul a fost provocat de un scurtcircuit la sistemul electric al maşinii.

„Eu, împreună cu restul băieţilor din trupă eram în altă maşină, cu care am plecat mai târziu spre concert. Cei trei din echipa noastră tehnica au avut o viteză de reacţie extraordinară în momentul în care motorul maşinii a luat foc în mers reuşind să evite şi alte incidente în trafic în acel moment şi să salveze şi tot echipamentul nostru. Noi suntem în repetiţii şi turneu pentru concertul „Vunk la Polivalentă” din 14 noiembrie, iar norocul nostru a fost şi că cei de la pompieri au intervenit foarte repede, altfel am fi rămas fără niciun instrument…. În câteva zile, pe 13 septembrie este Ziua Pompierilor şi ar trebui să le dedicăm măcar o melodie ca mulţumire.” 

                                                                                                                       Cornel Ilie.

sursa: bestmusic.ro

 

3 comentarii

Din categoria evenimente, Târgu Neamţ, Uncategorized

ASTĂZI 29 IULIE 2012 ROMÂNII SĂRBĂTORESC ZIUA IMNULUI NAŢIONAL

     În această zi celebrăm164 de ani de la prima cântare și 22 de ani de când această piesă a devenit Imnul României. Acesta a fost interzis de regimurile totalitare timp de aproape o jumătate de secol. Imediat după Revoluţia din Decembrie 1989  „Deşteaptă- te române” a fost ales imnul naţional al României.

  Această zi este cu dublă semnificaţie. Celebrăm 164 de ani de la prima cântare şi mergem la vot demonstrând că am înţeles mesajul. Dacă cei din capitală merg după vot să viziteze Vila Dante cei din provincie se pot mulţumii că şi-au îndeplinit datoria morală de cetăţean.

După cum spunea cândva şi domnul Băsescu:

„Eu voi fi printre cei care merg la vot duminică.”

Un comentariu

Din categoria Uncategorized

Bacalaureat 2012

Asta, ca să mai facem haz de necaz.

Dezastrul se vede cel mai rău la liceele tehnice. Multe dintre ele au fost vechi şcoli profesionale desfiinţate în 2009.

Rezultatele –bacalaureat.edu.ro

Un comentariu

Din categoria Uncategorized